Prinşi în nimicurile noastre zilnice, avem prea puţin timp să ne ridicăm ochii din pământ.
E şi greu să iei o „pauză" atunci când eşti bombardat cu dezbateri violete, taxe şi impozite abracadabrante, întrebări existenţial-manelistice (suntem sau nu 99% din noi degustători ai genului?)... Multe ştiri, care ar merita o privire mai atentă, trec pur şi simplu pe lângă noi. Un exemplu este informaţia potrivit căreia în Statele Unite s-a deschis calea către candidatura corporaţiilor la funcţii publice.
Desigur, în context românesc pare o dezbatere picată din Lună, însă nu uitaţi că trăim într-o lume globalizată, o lume care se mişcă cu o viteză pe care n-o mai percepem la reala ei valoare.
Cotidianul „New York Times" scria că o companie de peste Ocean a decis să facă ceea ce ei au numit „următorul pas în democraţie", respectiv să candideze pentru un mandat în Congresul SUA! Năstruşnica iniţiativă a venit în urma unei decizii a Curţii Supreme, pe care nu are rost - şi nici nu avem suficient spaţiu - s-o dezvoltăm aici. Prima „persoană corporatistă care îşi exercită dreptul constituţional de a candida" se numeşte Muray Hill Incorporated şi este o firmă de relaţii publice.
„E democraţia noastră. Am cumpărat-o, am plătit pentru ea şi intenţionăm să o păstrăm", afirmă reprezentanţii Murray Hill Inc. O expunere de motive cam apăsată şi chestionabilă din multe puncte de vedere, însă ideea rămâne şi deschide perspective interesante. Chiar aşa! De ce nu?
Jumătate din viaţă, unii chiar mai mult, ne-o petrecem la serviciu, iar un sfert din cealaltă jumătate gravitează tot în jurul problemelor de serviciu. Ne identificăm mai mult sau mai puţin cu firma în care lucrăm, iar în ceea ce-i priveşte pe cei angajaţi în marile corporaţii, această identificare duce - după cum arătau colegii mei într-un excelent material din A2 - la un soi de limbaj comun, la obicei