Nici isteria, foametea, saracia lucie, nici apocalipsa de la televiziunile gemene, dar nici manipularea, politizarea si nici violentele profetite de vocile puterii. Romania sindicala e colorata, foarte bine organizata, cu recuzita adaptata la TV, canta si danseaza, profund nemultumita, cu sau fara instigarile lui Vantu, Voiculescu sau pesedisti revolutionari. Cei 30.000 sau 50.000 de oameni adunati marti intre 11 si 13 in Piata Victoriei au umplut si golit spatiul din fata Guvernului cu viteza protestatarului sastisit, aproape resemnat ca va pierde din avantajele de a fi bugetar sau pensionar de lux, dar intens preocupat de rata zilei de maine.
El, protestatarul grabit, si-a inchiriat timpul la banca, asa ca i-au ramas cel mult doua ore de refulat pe zi. Fata de vuietul de acum zece sau douazeci de ani, ceva s-a schimbat in fizionomia revoltelor sociale.
Am fost si azi printre ei, la fel ca acum zece ani. Protestatarii de azi si-au pierdut ceva esential: increderea, speranta si - daca vreti - naivitatea. Si-au pierdut increderea in politicieni, speranta in liderii lor sindicali, naivitatea ca revolta lor poate schimba ceva. Acum zece ani si mai bine, protestul era brutal, manipulat si exploatat politic la fel ca azi, dar cu un grad de autenticitate ceva mai mare. Grevistii - tot bugetari - nu intrasera inca in programul de dresaj social impus de banci, de consumul masiv pe credit, de iuluzia unei prosperitati subventionate artificial de stat. Din acest motiv, se simteau mai liberi si, poate, mai increzatori.
Astazi, multimile au o capacitate limitata de protest si motivatii simbolice relativ minore. Pentru ce au iesit zeci de mii de oameni in strada marti, intre 11 si 13? Sa se revolte impotriva a ceva ce inca nu s-a intamplat. Nu te poti enerva convingator pe o perspectiva, oricat de neagra ar fi ea. Tot mai speri ca, in final, po
