Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tânăr din Vaslui, reţinut pentru tentativă de omor, după ce a înjunghiat un cuplu, din greşeală

Publicat in Gandul, joi 16 august 2012 ·

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din localitatea vasluiană Rînzeşti, a fost reţinut, joi, pentru tentativă de omor calificat, după ce a înjunghiat un cuplu care mergea pe un drum din Urdeşti şi care a nimerit, din greşeală, între două grupări implicate într-o încăierare.

Potrivit primelor cercetări desfăşurate de poliţişti şi procurori, conflictul a izbucnit în discoteca organizată în localitatea Urdeşti, când două grupuri de tineri s-au luat la bătaie pe ringul de dans, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La un moment dat, una dintre grupări a părăsit localul şi a încercat să plece cu maşina cu care venise la discotecă din localitatea Rînzeşti. Numai că cealaltă grupare a ieşit din local şi a început să arunce cu pietre în autoturism, fapt pentru care tânărul de 23 de ani, aflat la volan, a oprit maşina şi a coborât cu un cuţit de bucătărie în mână.

În acel moment, susţin anchetatorii, prin zona respectivă treceau un bărbat de 44 de ani, însoţit de două femeii, una dintre ele fiind soţia acestuia. Fără să realizeze că cele trei persoane nu fac parte din grupul de tineri cu care se afla în conflict, tânărul, aflat şi sub influenţa băuturilor alcoolice, a lovit cu cuţitul, rănindu-i atât pe bărbatul de 44 ani, cât şi pe soţia acestuia.

Ulterior, cele două victime au fost transportate la spital, iar tânărul a plecat cu maşina spre domiciliul din localitatea Rînzeşti.

"Din cele declarate de autor, mai întâi a lovit victima cu pumnul, în conflict intervenind şi soţia, care a încercat să-l oprească pe tânăr, suferind o plagă tăiată la nivelul falangelor. În ceea ce-l priveşte pe bărbatul de 44 de ani, acesta a suferit o plagă penetrantă înjunghiată la nivelul toracelui, fiindu-i pusă viaţa în pericol. În consecinţă, pe numele autorului, care şi-a recunoscut fapta şi a fost cooperant pe timpul derulării anchetei, a fost emisă ordonanţă de

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 26 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 31 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 48 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Italia consideră că declaraţiile lui Macron despre intervenţia în Ucraina sporesc tensiunile. „Dacă ar izbucni un conflict, am avea multe de pierdut”

HotNews acum o ora
Ministrul italian al apărării Guido Crosetto consideră că declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina „sporesc tensiunile”. Guido Crosetto, ministrul italian al apărăriiFoto: Mauro Scrobogna

Jurgen Klopp nu se vede preşedinte al FIFA: Probabil că nu aş supravieţui în această mare de rechini

News.ro acum o ora
În timpul conferinţei de presă de vineri, Jürgen Klopp s-a imaginat pentru o clipă preşedinte al FIFA. Actualul antrenor al lui Liverpool a afirmat că "nu va supravieţui în această mare de rechini". "Imaginaţi-vă dacă aş deveni preşedintele FIFA. Es

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°