Claudiu Niculescu şi Ionel Dănciulescu se cunosc de peste 20 de ani. Au copilărit şi crescut împreună, iar acum formează cuplul letal al roş-albilor, dar şi al Ligii I disputate deja din retur, celebrul deja cuplu N&D a "bifat" 17 reuşite, ceea ce reprezintă aproape jumătate din total. Şi asta în condiţiile în care toţi cei trei atacanţi au fost folosiţi în garnitura dinamoviştilor pe baza unui sistem al rotaţiei.
Pe viaţă în "Ştefan cel Mare"
Niculescu şi Dănciulescu nu au devenit chiar uşor idoli la Dinamo. Primul, venit de la Craiova, a avut nevoie de o experienţă externă (la Genoa - Italia) pentru a învăţa ce înseamnă să fii cu adevărat profesionist. Al doilea a suferit mult la început în tricoul roş-albilor. Trecutul său stelist, dar mai ales faptul că devenise celebru pentru golurile marcate aproape meci de meci în poarta lui Dinamo, i-au atârnat multă vreme ca un plumb de picioare. Caracter puternic, Dănciulescu a depăşit cea mai neagră perioadă a vieţii sale sportive şi încet-încet şi-a câştigat respectul fanilor din Şoseaua "Ştefan cel Mare". Acum, pentru amândoi fotbaliştii trecutul pare la ani lumină. Iar prezentul sună bine. Având în Cristi Borcea, directorul executiv al clubului, un susţinător şi un prieten adevărat, N&D pare a fi devenit marcă înregistrată la Dinamo. Niculescu şi Dănciulescu au semnat noi contracte care-i leagă de roş-albi până în 2010, perioadă în care vor câştiga câte 180.000 de euro pe sezon.
După 20 de ani
Povestea celor doi începe undeva în urmă cu peste 20 de ani, într-un mic orăşel, Slatina, de lângă Craiova. Deşi s-au născut amândoi în aceeaşi localitate, Niculescu şi Dănciulescu s-au cunoscut abia când s-au apucat de fotbal. Nici nu-şi închipuiau atunci ce prietenie trainică se va închega între ei. "Eu m-am apucat de fotbal mai târziu decât Claudiu. El era deja acolo când am ajuns eu. Dar era vorba doar