Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jucătorii lui Real cer plecarea lui Mourinho: "Ori noi, ori el". Reacţia preşedintelui clubului

Publicat in Romania Libera, joi 24 ianuarie 2013 ·

În ediţia de joi, cotidianul Marca a titrat, pe prima pagină: "Presi (n.r. - prescurtarea cuvântului "presidente" - preşedinte): ori noi, ori Mourinho", precizând că Iker Casillas şi Sergio Ramos, cei doi căpitani, au profitat de o reuniune cu preşedintele, marţi, pentru a-i cere plecarea antrenorului Jose Mourinho, în numele unei mari părţi a echipei, potrivit Mediafax.

Preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, a dezminţit, joi, într-o conferinţă de presă, o ştire din cotidianul Marca, în care se menţiona că jucătorii au cerut plecarea tehnicianului Jose Mourinho, articolul fiind catalogat de oficial drept "o minciună".

"Ceea ce s-a publicat este pur şi simplu o minciună. Am venit ca să dezmint o informaţie care este pur şi simplu falsă şi care, în opinia mea, are ca scop destabilizarea clubului", a spus Perez.

Potrivit Marca, Ramos şi Casillas l-ar fi asigurat pe Perez că mulţi jucători sunt gata să părăsească echipa dacă Mourinho nu pleacă la finalul sezonului.

Perez nu a negat existenţa unei reuniuni, dar a spus că aceasta a avut alt scop. "Reuniunea a avut ca subiect primele jucătorilor pentru diverse competiţii. Este total fals că în această întâlnire am primit un astfel de ultimatum. La discuţie am fost patru persoane: eu, directorul general al clubului, Jose Angel Sanchez, şi cei doi căpitani, Casillas şi Ramos. Absolut nimeni de la ziar nu ne-a sunat pentru a confirma sau infirma informaţia publicată ", a precizat preşedintele clubului Real Madrid.

De asemenea, Iker Casillas şi Sergio Ramos au precizat într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului că îl susţin şi îl respectă pe Jose Mourinho: "La întâlnirea de marţi cu preşedintele clubului şi cu directorul general nu a existat niciun ultimatum din partea noastră în ceea ce îl priveşte pe antrenor. În calitate de căpitani ai echipei şi ca membri ai unui grup

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 55 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 4 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum 56 minute
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

VIDEO Momentul în care un autobuz a căzut de pe un pod în Sankt Petersburg. Trei persoane au murit

HotNews acum 45 minute
Trei persoane au murit după ce un autobuz de pasageri a căzut vineri de pe un pod în râul Moika, în orașul Sankt Petersburg, au anunțat autoritățile locale, citate de agenția de presă TASS, informează Reuters. Salvatorii ruși au intervenit să recupe

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 2 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

Mediafax acum o ora
Legea prin care evazioniştii sunt scăpaţi de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată. Judecătorii CCR au respins sesizarea partidelor de opoziţie.

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de supă retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 17 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum o ora
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum 50 minute
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°