Un adevăr ignorat: minerii i-au bătut şi pe ţigani la descinderea în Capitală. De asemenea, în iunie ’90, cei mai mulți dintre cei arestați abuziv de Puterea fesenistă erau de etnie rromă. Piaţa Universităţii era prezentată ca un loc frecventat de bişniţari şi de ţigani. În consecinţă, rromii au avut mult de suferit după „eliberarea“ Pieţei.

La 14 şi 15 iunie 1990, după ce au rezolvat problema golanilor cu plete şi barbă, minerii au pătruns şi în cartierele mărginaşe ale Bucureştiului, vandalizând casele ţiganilor.

Mai citeşte şi:

Secretele Mineriadei: „România barbară“, în presa occidentală

Acţiunea s-a desfăşurat cu girul Poliţiei. Minerii aduşi de Frontul Salvării Naţionale în Capitală la 14 iunie 1990 au coborât din basculante pe străzile din cartierele în care locuiesc şi mulţi ţigani - Tei, Ferentari, Bucureştii Noi sau Rahova - şi i-au bătut pe cei care le-au părut a fi bişniţari.

Le-au furat din case tot ce era de valoare (de la plăpumi la televizoare), iar acolo unde nu era nimic de furat, minerii au spart geamurile. Dintr-un total de aproximativ 1.300 de ostatici prinşi prin Bucureşti şi închişi în Unităţile Militare de la Măgurele sau Băneasa, peste 700 au fost ţigani. Cei mai norocoşi s-au întors acasă după câteva zile, bătuţi, plângând şi blestemând, fără să ştie prea bine ce s-a întâmplat cu ei.

Despre Mineriada din 13-15 iunie 1990 s-a vorbit şi în termeni de „pogrom împotriva ţiganilor". Între timp, mulţi dintre ţiganii din Ferentari, Tei sau Rahova au şi uitat că a existat o Mineriadă la ei în cartier. Au rămas câţiva care se luptă cu prejudecăţile societăţii româneşti şi cu morile de vânt ale Justiţiei. Dumitru Feraru este unul dintre ei. Iată-l.

Bişniţă la nivel înalt

Dumitru Feraru are 54 de ani şi este şofer la o firmă de salubritate. „Îmi pare rău că nu am adus şi cartea de muncă", repetă el