Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Început de vis, final de coşmar!

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 23 octombrie 2008 ·

S-a vorbit mult, s-a sperat şi mai mult ca după 12 ani de secetă, „roş-albaştrii” să culeagă prima victorie acasă în grupele Champions League. În min. 11, când aveau 2-0, steliştii îşi vedeau visul cu ochii. Dar acest atât de periculos 2-0 avea să le fie fatal. Ca şi în urmă cu o săptămână, pe litoral, francezii au întors soarta partidei. Atunci a fost naţionala din Hexagon, acum campioana ultimelor şapte ediţii de campionat. O primă repriză nebună, fantastică până la un punct, până când s-a făcut pasul înapoi, pentru că aşa-i la români, apoi a început reversul medaliei. Lyonezii, cu un atac letal, dar cu o apărare fragilă, cu aripi devastatoare, au avut acţiuni directe pe poartă, iar steliştii, cu câteva mâini moarte pentru care s-au plătit saci de bani, au plătit tribut neputinţei. În numai 10 minute francezii egalează la 2-2. O ultimă zvâcnire şi la cabină se intră în avantajul fragil al românilor, Ovidiu Petre readucând speranţa. Karim Benzema şi Fred, în numai două minute, întorc rezultatul de la 3-2 la 3-4, pentru ca tot Fredy să pună bomboana pe colivă în minutele de prelungire.

A fost speranţă, a rămas deziluzie. Se credeau în stare de a depăşi pentru prima dată grupele, dar vor tremura pentru a trece de florentini pentru pătrunderea în UEFA.

Început fulminant,

final în genunchi

Ca şi în meciul tricolorilor cu Franţa, steliştii au început fulminant partida. În minutul 8, Ogăraru centrează de pe flancul drept în careu, de unde Arthuro se înalţă şi trimite cu capul, Lloris neputând interveni. Nu trec decât trei minute şi Bănel scoate un corner, tot el execută lovitura de pe dreapta, în care Goian reia în stilul caracteristic: 2-0. Se joacă pe contre. Campionii francezi sunt enervaţi de tupeul gazdelor şi vin cu tăvălugul peste ei. Steliştii fac, necugetat, pasul înapoi şi în min. 23, Makoun centrează, iar Keita reia direct, redu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arbitrul român Istvan Kovacs va arbitra finala Europa League

Mediafax acum o ora
Pentru Kovacs va fi a doua finală europeană arbitrată în carieră, după cea din Conference League, ediţia 2022. Din brigada pentru această finală vor face parte şi conaţionalii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, asistenţi, şi Cătălin Popa, asistent V

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum o ora
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 3 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 2 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Comisia Europeană intervine după scandalul de la Eurovision

Ziua Constanta acum 52 minute
Interzicerea steagului Uniunii Europene (UE) în cadrul concursului Eurovision reprezintă "o greşeală complet regretabilă", ce trebuie rectificată anul viitor, conform unui comunicat publicat luni de Comisia Europeană (CE). Uniunea Europeană de Radio

Ministerul Apărării continuă campania de recrutare pentru soldaţi - gradaţi profesionişti / Sunt disponibile peste 3.800 de posturi în 32 judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti

News.ro acum 58 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, luni, că va contina campania de recrutare pentru soldaţi gradaţi profesionişti şi a menţionat că sunt disponibile peste 3.800 de posturi în 32 judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti.

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum 2 ore
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

O adolescentă de 17 ani din Timiș a MURIT într-un accident rutier, provocat chiar de iubitul său. Tânărul, de 19 ani, avea permis auto de doar 4 zile

Gandul acum 22 minute
Sfârșit tragic pentru o adolescentă de 17 ani din Timiș. Fata a murit într-un accident auto provocat chiar de iubitul său, în vârstă de 19 ani, care avea permis de conducere de doar 4 zile. Cei doi se grăbeau să ajungă la o petrecere, iar din cauza

Un fost ministru din Kazahstan, condamnat la 24 de ani de închisoare pentru uciderea soției

HotNews acum 2 ore
Un fost ministru al economiei din Kazahstan a fost condamnat luni la 24 de ani de închisoare pentru uciderea propriei soţii, la capătul unui proces judiciar considerat un adevărat test pentru angajamentul preşedintelui Kasîm-Jomart Tokaev de a const

Rareş Bogdan: Ne dorim să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari

Mediafax acum 2 ore
„Ne dorim foarte mult ca, dacă românii vor înţelege ce reprezintă această echipă naţională formată din PNL şi PSD, să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari, asta înseamnă 17. De la 44% în sus, scor direct, facem 1

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

11°/16°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°