Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soarta crudă a evazioniştilor

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 31 decembrie 2010 ·

Subtilul finanţist Ialomiţianu şi impetuosul său subaltern de la ANAF au ţinut morţiş să ne impresioneze prin lupta lor dedicată în contra evaziunii fiscale şi a celorlalte păcate grele la adresa bugetului. Dorinţa lor cea mai mare a fost să încheie anul 2010 cu o victorie. Nu victorie, triumf aş zice! Aşa încât, pe când populimea se îndopa cu sarmale şi cozonaci, ei, prezenţi la datorie, dădeau vestea cea minunată: evaziunea va fi dată în gât! Cum? Simplu! Pe de-o parte zic că n-au, dar pe de alta îşi cumpără vile, Hummer-uri, elicoptere şi yachturi şi se plimbă tot anul prin cele mai scumpe staţiuni turistice de pe mapamond. Sunt aceia care nu pot justifica averile pe care, cică, nu le au şi pentru care nu plătesc un şfanţ la buget.

În primul rând trebuie să recunosc că atât dl Ialomiţianu, cât şi dl Blejnar au dat dovadă de multă perspicacitate, observând fenomenul, care multora le-a scăpat. Dar, odată ce l-au identificat, s-au repezit – năpustit, chiar – asupra lui. Ne luminează chiar dl Blejnar, că în cadrul ANAF se constituie o echipă de luptă împotriva acestor evazionişti, pe care-i va găsi şi în gaură de şarpe şi le va pune revolveru’legii în piept: de unde ai casa/ maşina/ vila/ yachtul/ elicopterul ăsta? Ai câştigat – cinstit – banii cu care ai luat-o? Nu poţi să dovedeşti? Atunci te-ai ars: 16 la sută din ea ţi-o luăm noi, iar cu restul te speli pe cap! Vă daţi seama ce drame, ce tragedii chiar va declanşa acţiunea zbirilor Fiscului! Cum să umbli doar cu 84% dintr-o maşină? Sau să locuieşti în 84% dintr-o casă? Ce viaţă mai e aia? Sau să te duci în Dubai şi să cheltuieşti doar 84% din ce ţi-ai propus?

Trebuie să recunoaşteţi că perspectiva e cumplită pentru cei în cauză. Cumplită dar dreaptă: 16% este cifra magică, care rezolvă orice: impozite, taxe şi toate celelalte. Nu poţi, Doamne fereşte, să-i iei omului 84%, că vorba aia, e proprietatea l

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°