Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investiţiile publice sunt la minimul de după Război: Guvernul american este acuzat de Fed că este ineficient, iresponsabil şi chiar contraproductiv

Publicat in Ziarul Financiar, marți 5 noiembrie 2013 ·

Un guvern ineficient, in­flexibil, iresponsabil şi chiar contraproductiv, sunt critici dure aduse executivului american care ar trebui să asigure revenirea celei mai mari economii a lumii de către un oficial de top al Rezervei Federale, exasperat că eforturile instituţiei sale sunt subminate de conflictele politi­cienilor.

Rezultatul acestor conflicte este că investiţiile publice din Statele Unite, o sursă de energie pentru relansarea economiei, au ajuns anul acesta la cel mai redus nivel de la demobilizarea de după cel de-al Doilea Război Mondial. Iar salariul minim pe economie a ajuns la nivelul anilor 1950.

„În timp ce Rezerva Federală acţionează cu viteza unui sprinter în formă maximă, guvernul federal al Statelor Unite în cel mai bun caz a dat dovadă de vioiciunea adaptivă a unui urs koala, fără să fie în niciun caz atât de drăgălaş. Spre deosebire de cele mai multe reveniri, guvernul a jucat un rol supresor, contraciclic“, a declarat Ri­chard Fisher, pre­şedintele Fed Dallas.

El acuză că incapacitatea gu­vernului de a funcţiona ca un tot unitar a subminat politicile Rezervei Federale, scrie agenţia Thomson Reuters.

Fed cumpără în fiecare lună active de 85 de miliarde de dolari pentru a stimula creşterea economică şi anga­jările prin reducerea costurilor împru­muturilor pe termen lung. Programul reprezintă a treia rundă a Fed de ajustare cantitativă. Săptămâna trecută instituţia şi-a prelungit politicile din cauza evoluţiilor economice slabe.

Cinci ani fără un plan bugetar clar

Fisher se opune programului de achiziţii de active deoarece el crede că acesta ajută prea puţin economia atât timp cât politicienii continuă să se certe între ei din cauza planurilor bugetare în loc să rezolve problema dezechilibrelor bugetare. Fisher va avea de anul viitor drept de vot în consiliul Fed care stabileşte politica monetară a instituţ

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare ANM: Vânt puternic în mai multe zone ale ţării, până vineri seara

Mediafax acum 21 minute
Conform unui Cod galben emis pentru vineri, intervalul 10.00 - 23.00, în Banat, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali vântul va avea intensificări, cu viteze de 55...65 km/h. În judeţul Caraş-Severin

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Mediafax acum 49 minute
Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de armă, a anunţat vineri poliţia suedeză. Ambasada israeliană se află în perimetrul izolat.

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării Se lansează o nouă platformă prin care românii pot raporta conținutul online inadecvat

Ziua Constanta acum 38 minute
Vineri, 17 mai, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunțat lansarea platformei #nofake prin care românii pot raporta conținutul inadecvat pe care îl văd pe rețele de socializare. Platforma poate fi accesată pe site-ul

Marcel Ciolacu: O să ne menţinem ajutorul pe care îl dăm REFUGIAȚILOR ucraineni

Gandul acum 13 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că România va menţine ajutoarele pe care le acordă refugiaţilor ucraineni. Potrivit premierului, în momentul de faţă sunt 84.000 de cetăţeni ucraineni stabiliţi în România, după declanşarea războiului, pe 2

Temperaturi apropiate de cele normale la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
< p> Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă până la începutul lunii iunie, apoi se vor situa la valori ușor mai mari decât cele specifice, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de A

Un bărbat a fost ucis de forțele de ordine din Franța în timp ce încerca să incendieze o sinagogă

Ziare.com acum 40 minute
Un bărbat înarmat care încerca să incendieze o sinagogă din orașul francez Rouen a fost „neutralizat” de poliție vineri, 17 mai. Când forțele de ordine au ajuns la locul incidentului, bărbatul s-a îndreptat către polițiști cu un cuțit în mână și a f

Ronaldo, cel mai bine plătit sportiv al planetei. Cum arată clasamentul mondial întocmit de Forbes

Adevarul acum 38 minute
Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo ocupă primul loc în clasamentul celor mai bine plătiţi sportivi ai planetei, stabilit de revista economică americană Forbes, pentru a patra oară în cariera sa, informează Reuters. Jucătorul spaniol de golf Joh

Sârma pe care aleargă Mircea Geoană

Ziua News acum 21 minute
Lovit din mai multe direcții, Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, aleargă literalmente pe sârmă în tentativa sa de a a-și lua revanșa după ce i-au fost furate voturile de către Traian Băsescu și de a obține un mandat prezidențial. Făr

Marcel Ciolacu, la Iaşi: Direcţia în care se îndreaptă în acest moment Moldova este direcţia corectă. Salariul mediu net în Iaşi a ajuns la 1.000 de euro

News.ro acum 51 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, că direcţia în care se îndreaptă Moldova este cea corectă, el precizând că salariul mediu net în Iaşi a ajuns la 1.000 de euro, iar PIB-ul pe cap de locuitor în Iaşi se situează la aproximativ 15

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

Mediafax acum o ora
Platforma nofake a fost lansată pe site-ul Ministerului Digitalizării, la adresa https://www.mcid.gov.ro/nofake/. „Puteţi raporta conţinutul deepfake de pe reţelele de socializare Facebook, Instagram, Google, YouTube şi TikTok. Platforma va asigura

Vremea

București
acum

14°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

17°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

20°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°