Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Necolaiciuc avea paşaport de Venezuela

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 21 iunie 2009 ·

IDENTITATE. Fostul director al CFR SA s-a legitimat în faţa poliţiştilor americani cu acte de venezuelean. Sursa: Agerpres

Arestat joi de agenţii federali americani de la Marshal Service şi de cei de la Departamentul de Migrări şi Vămi, Mihai Necolaiciuc a prezentat acte de identitate emise de Venezuela, pe numele său adevărat. Într-un document adresat Biroului Naţional Central Bucureşti şi Secretariatului General al Interpol, un senior inspector american a informat că „Necolaiciuc Mihai, cetăţean român, căutat în România pentru corupţie şi abuz de putere, a fost arestat în statul Florida”.

Arestarea lui Necolaiciuc a fost făcută la cererea Interpol Washington, potrivit unui document obţinut de Mediafax. Ancheta a fost coordonată de Biroul Central Naţional al SUA, Divizia pentru străini şi fugari. „Regretăm faptul că nu am putut să vă informăm despre cursul ace stei anchete, dar am făcute toate eforturile pentru a ne asigura că arestarea sa va decurge cu acurateţe, sub control şi fără eroare. O grijă principală a fost ca Necolaiciuc să nu plece din SUA dacă i se oferea posibilitatea”, scrie oficialul american.

A încălcat legile americane

Potrivit aceleiaşi surse, Necolaiciuc este, în prezent, în custodia Departamentului american pentru Migraţie şi Vămi. El a fost reţinut de FBI în Statele Unite pentru şedere ilegală. În acea scrisoare, inspectorul american a cerut autorităţilor din România să depună urgent o cerere de arest provizoriu şi documentele de extrădare prin mijloacele diplomatice normale. Necolaiciuc este dat în urmărire generală din 26 octombrie 2006, după ce pe numele său a fost emis un mandat de ares tare preventivă.

El este acuzat că, în perioada 2000-2003, în calitate de director general, admi nistrator şi ordonator de credite la CFR SA, a efectuat nelegal cheltuieli cu titlu de investiţi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 47 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum 18 minute
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

Polonia vrea să aibă cele mai bune legături cu SUA, indiferent cine se află la putere

Mediafax acum 36 minute
Ministrul de Externe de la Varşovia, Radoslaw Sikorski, a declarat, în timpul unei vizite la Washington, că Polonia doreşte "cele mai bune relaţii posibile cu America, indiferent cine se află la putere", potrivit unui raport publicat duminică de PAP

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 9 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 29 minute
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice

News.ro acum o ora
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°