Tehnicianul de 66 de ani a fost externat cu mai multe kilograme în minus întrucât, pe durata spitalizării, organismul său a respins mâncarea.
„Il Luce" a revenit ieri acasă! Cu mina unui om fericit, dar vizibil slăbit, antrenorul de la Şahtior a părăsit Spitalul Universitar care l-a găzduit timp de 17 zile.
A fost aşteptat de soţia lui, Neli, de Mugur, omul de încredere al familiei Lucescu, dar şi de Dorin Mateuţ, bunul său prieten, care l-a şi vizitat zilnic. „Şi dacă aş fi câştigat o Cupă a Campionilor nu ştiu dacă era atâta lume să mă vadă", a spus glumind antrenorul de 66 de ani.
Hrănit prin perfuzii
„Mă simt bine. M-am gândit în permanenţă la fotbal cât am fost internat", şi-a confirmat Lucescu faima unui om nebun după sportul-rege. „Îmi pare rău că am lovit un tramvai care staţiona!", a fost singura precizare făcută de Lucescu despre incidentul petrecut la 6 ianuarie, în urma căruia s-a ales cu câteva coaste rupte.
„Il Luce" a mărturisit că îl aşteaptă o perioadă dificilă: „Am trecut cu bine peste prima parte a recuperării, dar încă trebuie să am grijă de contactul cu aerul rece". Tehnicianul „minerilor" a primit de la doctori un program strict de gimnastică medicală, dar şi un regim alimentar pe care trebuie să-l urmeze. Tocmai de aceea, acasă are o cameră amenajată special pentru problemele de la coaste pe care le are. La capitolul alimentaţie, Lucescu trebuie să progreseze serios, pentru că în perioada în care a fost spitalizat a avut mari probleme. Organismul i-a refuzat mâncarea multe zile la rând şi a fost hrănit prin perfuzii.
Pleacă vineri în Spania
Lucescu nu vrea să stea liniştit. Nici n-a revenit bine acasă că se şi gândeşte la momentul în care va sta din nou pe banca echipei sale. Tocmai de aceea, antrenorul şi-a făcut deja planurile şi va pleca din ţară vineri cu destinaţia Spania, acolo unde „minerii" vor