Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iarna grea blochează Europa

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 11 ianuarie 2010 ·

Franţa, Germania şi Marea Britanie se luptă cu vremea rea care a dus la blocaje pe multe drumuri naţionale şi la anulări şi întârzieri de trenuri şi avioane, scrie AP. Sursa: Reuters

1 /.

Aproape 160 de persoane, dintre care 19 copii, au rămas blocate, ieri, pe o autostradă din Germania, din cauza ninsorilor abundente şi a îngheţului.

„Pompierii au reuşit să le aducă băuturi calde şi mâncare”, în timp ce oamenii aşteptau ca plugurile să deszăpezească , potrivit unui purtător de cuvânt al autorităţilor locale. După ce au fost salvaţi, oamenii au fost adăpostiţi în corturi, până ce drumul a fost deblocat.

„Am încercat să eliberăm toate maşinile de zăpadă pentru a le permite şoferilor să îşi recupereze vehiculele şi să aleagă altă rută”, a mai spus acesta.

Sute de accidente

Vremea grea a dus şi la sute de accidente pe drumurile naţionale din Germania, după ce ieri a fost a doua zi cu ninsori puternice. Două persoane au fost ucise după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un copac în Nordvorpommern.

Serviciile maritime de-a lungul Mării Baltice până în Scandinavia au fost anulate, iar valurile umflate au inundat câteva străzi din oraşele Flensburg şi Luebeck, ameninţând să spargă barajele în satul Dahmeshoeved.

În sud-estul Franţei, aproape 800 de persoane au fost blocate pe aeroportul din Lyon o noapte întreagă, după ce zborurile de sâmbătă seara au fost anulate.

Postul de televiziune TF1 TV a anunţat că s-a format polei pe o autostradă lângă Tours în Valea Loarei, maşinile alunecând ca pe patinoar.

Fără curent electric

În sudul Poloniei, aproape 80.000 de persoane au rămas fără electricitate, ieri, după ce câţiva copaci s-au prăbuşit peste stâlpii de curent, potrivit agenţiei locale PAP. La graniţa cu Germania,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 55 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 38 minute
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum o ora
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 38 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 6 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 7 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Au fost anunțate REZULTATELE finale ale DSV, în cazul fetiței și a bunicii sale, moarte după ce au mâncat pește. Ce BACTERII le-au fost fatale

Gandul acum 43 minute
Apar inforamții noi în cazul tragediei dintr-un sat din Călărași, acolo unde o fetiță de patru ani și bunica acesteia și-au găsit sfârșitul. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) a anunțat rezultatul analizelor efectua

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°