Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chevron, interesat de afaceri în domeniul gazelor de şist în România şi Polonia

Publicat in Bursa, miercuri 23 martie 2011 ·

Grupul Chevron este interesat de afaceri în România şi Polonia în domeniul gazelor de şist, o sursă neconvenţională de gaze cu potenţial ridicat de dezvoltare, potrivit vicepreşedintelui grupului american, John Gass.

Conduceea Chevron, a doua mare companie petrolieră americană în funcţie de capitalizarea de piaţă, după Exxon Mobil, anticipea-ză o creştere dinamică a cererii de gaze, potrivit Mediafax. Grupul deţine în România un perimetru de explorare/exploatare Bârlad, cumpărat în toam-na anului trecut de la firma Regal Petroleum, cu 25 milioane dolari, fără taxe.

Recent, Chevron a anunţat că intenţionează să intensifice activităţile de exploatare prin metode neconvenţionale a rezervelor de petrol şi gaze din Statele Unite şi alte regiuni şi să majoreze producţia cu 1% în acest an.

* Chevron şi Rosneft ar putea renunţa la exploatarea ţiţeiului din Marea Neagră

Cea mai mare companie petrolieră din Rusia, Rosneft, şi compania Chevron ar putea renunţa la parteneriatul lor în vederea explorării depozitului Val Shatskogo, aflat în apele teritoriale ruseşti ale Mării Negre, dacă nu vor reuşi să ajungă la un acord privind termenii cooperării, potrivit RIA Novosti. Chevron se află în stadiul final al cercetării preliminare geologice şi cel mai probabil va anunţa că acel zăcământ nu conţine rezerve comerciale de petrol. Reprezentanţii Rosneft şi Chevron au refuzat să comenteze informaţiile, informează Agerpres.

"Rosneft" insistă ca societatea mixtă să fie înregistrată în Rusia, în timp ce Chevron nu este de acord. "Există o serie de probleme care, împreună cu datele privind rezervele din zăcământ, ar putea determina Chevron să se retragă din proiect", potrivit RIA Novosti.

În iunie 2010, Rosneft şi Chevron au acceptat să lucrez la proiectul explorării depozitului Val Shatskogo, semnând un acord preliminar în prezenţa premierului rus Vladim

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 38 minute
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum o ora
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 30 minute
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 2 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

21°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°