Procesul defectuos de recrutare, absenţa strategiilor pe termen lung şi lipsa de motivare fac parte dintre greşelile frecvente ale şefilor de companii din România. Managerii care fac erori grave sunt „toxici“ pentru psihicul angajaţilor. În România, mulţi şefi fac şi acum greşeli grave, spun specialiştii în resurse umane.
Când îşi aduce aminte de şeful ei, Oana A., în vârstă de 33 de ani, spune că-i vine să se ia cu mâinile de cap. Nu are o problemă cu el din punct de vedere profesional. Ba chiar îl consideră foarte bun în meseria pe care o are, cea de consultant financiar. Marea ei nemulţumire este că nu e tocmai bun pentru funcţia de conducere pe care o ocupă. „Câteodată, am impresia că nu se implică suficient, asta ca să nu spun că nu se implică aproape deloc. În loc să-i sancţioneze pe cei care nu muncesc şi să le spună ceva de bine, măcar din când în când, celor care fac treabă, închide ochii şi lasă totul să treacă", se plânge Oana. Marius D. (38 de ani), care lucrează la o firmă de telecomunicaţii, spune şi el că nu are tocmai şeful ideal.
Asta pentru că superiorul său „uită" să delege responsabilităţi. „Dintr-un anumit punct de vedere, aş zice că nouă ne este mai uşor. Ia totul asupra lui şi munceşte, adesea, de unul singur, iar noi avem o viaţă uşoară. Problemele apar când lipseşte el. Că, până la urmă, fiecare om intră în concediu", spune bărbatul. „Nu mi se pare normal să-l sun, când e în vacanţă, pentru orice. Nu e bine nici pentru el, apoi, ne stresează şi pe noi, subalternii. Îniante să faci orice, trebuie să dai telefon să ceri voie, chiar şi pentru lucruri mărunte", mai spune el.
Colegi noi nepricepuţi
Mihaela S., în vârstă de 24 de ani, angajată la o firmă de PR, povesteşte că, în cei doi ani de când a intrat în companie, nu s-a confruntat cu problemele pe care le-au întâlnit Oana şi Marius. Are însă de suferit,