In L'Esquive, regizorul matur Abdel Kechiche pare sa aiba 15 ani (desi n-are decit 45). Nu-si opreste actorii nici cind spun "prostii", cind sint "naivi" si se poarta "copilareste". Pentru ca asa sint copiii si asa vrea sa-i arate. Rezulta o senzatie de autentic incredibil, adolescenta vazuta pe ecran, cu stupiditatea, dragalasenia, penibilul si lipsa ei de consecinta. De "Sfintul Valentin", revista de cinema "Film Menu" a programat la Institutul Francez din Bucuresti filmul regizorului francez de origine tunisiana Abdel Kechiche L'Esquive. Neproiectat pina acum in niciunul din orasele Romaniei, Eschiva poate fi vazut netradus pe youtube in fragmente de cite 10 minute, insa daca nu stapiniti dialectul parizian al imigrantilor arabi, nu prea aveti ce face fara o traducere buna. Nu mi s-a mai intimplat de mult sa caut cu infrigurare ceva de criticat la un film, sa nu gasesc nimic si sa nu-mi pot dezvolta argumentatia de reabilitare a filmului in ciuda neajunsurilor sale. Daca scenariul e bun (Sus, in aer), nu-mi place sfirsitul sau "morala"; daca regia ma ameteste, nu aprob implicatiile fenomenologice ale demersului (Avatar); daca e vorba de un film de arta/autor, mi se pare prea putin accesibil (The white ribbon, Banderola alba, de Michael Haneke, cistigatorul ultimului Palme D'Or). Criticul vibreaza la neajunsuri si iarta rar, dar cu marinimie. L'Esquive e un film frantuzesc de si cu arabi, premiat in 2005 cu distinctii Cesar pentru cel mai bun film, cea mai buna regie si cea mai promitatoare actrita. Pentru L'Esquive, premiile sint "doar" recunoasterea calitatilor exceptionale, neajutind cu nimic la o mai larga disponibilitate a filmului. Bazata pe dialog si filmata in digital, ne-tragica poveste de indragostire dintre doi adolescenti nu a fost vazuta decit in Franta (unde a avut un succes enorm), iar peste ocean, doar in limitele precise stabilite de americani film