Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Sihastrul uitat de lume între ruine

Publicat in Adevarul, joi 21 aprilie 2011 ·

Din fosta Mănăstire Buciuleşti au rămas doar porţiuni din zidurile altarului. Un călugăr de 79 de ani încearcă zadarnic să refacă obştea monahală risipită de viiturile Bistriţei în urmă cu aproape 200 de ani.

Călugărul Teodosie Curea are 79 de ani şi păzeşte, din 2004, ruinele unei biserici de pe malul Bistriţei, unde a existat mănăstirea Buciuleşti cu sute de ani în urmă. „Acum şapte ani, stareţul Ciprian Zaharia de la Mănăstirea Bistriţa m-a trimis aici, să fie refăcută obştea monahală risipită vreme de aproape două secole. La început am fost patru călugări, dar doi au murit şi sunt mai mult singur“, spune sihastrul.

Ştie ruinele de mic copil

Ruinele se înalţă spre cer între canalul hidroenergetic şi vechea albie a râului, iar în jur exista doar teren arabil. Călugării au reuşit să ridice o construcţie pentru chilii şi un paraclis pentru slujbe. Monahul Teodosie povesteşte că ştia de aceste ruine încă de pe când era copil, că s-a călugărit de tânăr şi că reîntemeierea mănăstirii este ca un vis pentru el. Rămas însă fără sprijin şi privit cu oarecare ostilitate de preoţii de la parohiile din jur, pustnicul spune că nu mai are de trăit atât de mult încât să vadă din nou o mănăstire pe acele locuri.

„Trebuie ca monumentul istoric să se păstreze aşa cum este, după câteva lucrări de consolidare, iar alături să se refacă mănstirea care a fost în urmă cu sute de ani. Dar costă foarte mult şi nu am sprijin de la nimeni“, se plânge călugărul. Acesta este supărat că locurile aflate la intersecţie de drumuri sunt preferate de cei care spun că vor să stea departe de viaţa lumească, în timp ce locurile pustii sunt, totuşi, mai potrivite pentru o astfel de alegere.

El ne-a arătat cărămida care rezistă ploilor şi vânturilor intense dintre cele două cursuri de apă, reţeaua de canale din zidărie, care asigura respiraţia pereţilor, precum şi porţiuni din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 6 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 6 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 7 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 6 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 5 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 6 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 5 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 6 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 6 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°