„Lumea-ntreagă e o scenă, iar toţi bărbaţii şi femeile sînt doar actori“, scria Shakespeare acum vreo patru secole. Însă cred că pînă astăzi nici un artist nu a împins lucrurile atît de departe precum o face francezul Leos Carax în noul său film, Holy Motors – în opinia mea, cel mai fascinant experiment cinematografic al sfîrşitului de an pe marile ecrane româneşti. Nu ştiu cîţi alţi regizori ar fi reuşit să ne ofere un veritabil film suprarealist adaptat epocii noastre, aşa cum este Holy Motors.
La începutul zilei (una obişnuită din viaţa lui, am putea crede), Monsieur Oscar pare un businessman de succes, îmbrăcat la patru ace, care-şi părăseşte familia şi vila luxoasă pentru a se urca într-o limuzină (albă) şi a se îndrepta către sediul corporaţiei sale, urmat de obligatoria maşină cu bodyguarzi (neagră). După vreo oră de film, în seara aceleiaşi zile, acest Monsieur Oscar, în timp ce bea liniştit un pahar cu vin pe terasa restaurantului la care-şi dăduse întîlnire, dimineaţa, cu un presupus partener de afaceri, este împuşcat în cap de un alt Monsieur Oscar, la bustul gol, cu pantaloni de trening şi adidaşi, precum şi cu chipul ascuns de un fes brăzdat de sîrmă ghimpată. Un alt Monsieur Oscar, dar care coborîse din aceeaşi limuzină, condusă de aceeaşi şoferiţă, Céline…
Dacă vă temeţi că v-am dezvăluit prea mult, puteţi sta liniştiţi: Leos Carax ne rezervă nenumărate surprize de-a lungul celor aproape două ore ale filmului. Asta pentru că Monsieur Oscar se dovedeşte a nu fi doar un businessman. De-a lungul „călătoriei la capătul nopţii“ (prenumele femeii care-l însoţeşte nu este întîmplător, la fel cum nu este nici cel al protagonistului: Oscar este unul dintre prenumele din buletin ale autorului, celălalt fiind Alex, iar pseudonimul său artistic a fost obţinut prin anagramarea celor două), acest personaj polimorf nu lucrează pent
