Explozia de violenta urbana din Franta, la care asistam de aproape doua saptamani, a provocat reactii generale de soc si uimire si, totusi, la o privire mai atenta, ea nu ar trebui sa constituie o Explozia de violenta urbana din Franta, la care asistam de aproape doua saptamani, a provocat reactii generale de soc si uimire si, totusi, la o privire mai atenta, ea nu ar trebui sa constituie o surpriza chiar atat de mare. Situatia din suburbiile Parisului si ale altor mari orase franceze era cunoscuta de multa vreme: somajul, conditiile mizerabile de locuit, familiile dezorganizate, deficientele sistemului de invatamant, drogurile si criminalitatea au transformat cartierele marginase ale aglomerarilor urbane in focare ale furiei si disperarii. Aci, in precaritatea integrarii sociale, trebuie cautate cauzele actualelor tulburari. Lipsiti de orice perspectiva, tinerii imigranti arabi si africani au devenit prada usoara radicalizarii si huliganismului. Iar din acest punct de vedere, exemplul Frantei este departe de a fi singular. Asemenea rabufniri de violenta s-au mai inregistrat, in perioada anterioara, in ghetourile americane (cele intamplate la Los Angeles semanand ca doua picaturi de apa cu cele ce se petrec astazi in foburgurile pariziene) sau in zonele marginase locuite de pakistanezi si hindusi dintr-un sir de localitati britanice. Nimic nu poate fi mai exploziv decat noul tip de apartheid, etnic, confesional si, mai ales, social, ca una dintre marile racile ale secolului XXI. Vorbind de imigrantii de culoare si, in general, de categoriile defavorizate, in afara de sport ori de muzica rock si hip-hop, portile profesiilor asa-zise de elita, magistratura, chirurgia de mare finete, invatamantul superior s.a. le sunt, de regula, inchise, rezervandu-li-se slujbele cele mai murdare, dezagreabile si prost platite. Cata vreme insertia sociala bate pasul pe loc, cata