Guvernul a aprobat propunerea UNPR privind introducerea programului \"Coşul de solidaritate\", prin care pensionarii cu pensii mai mici decât salariul mediu net pe economie vor primi produse alimentare la preţ redus. Sursa: ADRIAN SCUTARIU
Conform Hotărârii de Guvern, "coşul" ar urma să includă făină, zahăr, ulei, mălai şi orez, dar şi alte produse alimentare. Acestea ar urma să fie vândute săptămânal, la preţ redus, pensionarilor, prin grija autorităţilor locale. În schimb, cantităţile de alimente de bază care vor reveni unui pensionar în fiecare lună vor fi stabilite de către ministrul Administraţiei şi Internelor şi de către ministrul Sănătăţii.
Proiectul intră în contradicţie cu mesajul de austeritate bugetară şi reducere a cheltuielilor dat de autorităţi în ultima vreme. În luna iunie, când s-a vorbit pentru prima oară despre acest "coş", preşedintele Traian Băsescu a criticat iniţiativa, spunând că este "populistă". De altfel, în ultimele săptămâni, şeful statului a vorbit insistent despre renunţarea la politica bazată pe daruri bugetare cu iz electoral.
Consiliile judeţene au pâinea, cuţitul şi pixul
Dacă, în sine, iniţiativa poate avea efecte pozitive asupra pensionarilor, mecanismul de punere în pratică poate genera efecte nu tocmai fericite pentru bugetele comunităţilor locale. Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a dat asigurări că iniţiativa sa nu va avea costuri bugetare, pentru că achiziţionarea unor cantităţi mari de produse şi eliminarea intermediarilor vor face ca autorităţile locale să nu cheltuiască banii proprii pe produse.
Practica poate însă să arate cu totul altfel. În primul rând, de cumpărarea en-gros a produselor şi de distribuirea lor săptămânală se vor ocupa autorităţile locale, care vor înfiinţa în acest scop firme speciale, lucru ce ar putea intra în contradicţie cu imperativul reducerilor de personal şi cheltuieli