Am trăit s-o aflăm şi pe asta: Gheorghe Turda, rapsodul ardelean cu stagii îndelungate în Ministerul de Interne – încununate cu gradul de general de brigadă -, are în palmares turnătorii ordinare la Securitate.
Ticăloşia e veche, dar până acum a fost bine ascunsă. În 1971, tânărul Gigel, student la Conservatorul din Cluj-Napoca, a aflat că o mătuşă de-a sa intenţionează să rămână în Occident. Femeia primise paşaportul pentru o călătorie în străinătate, dar n-a mai apucat să plece. Documentul i-a fost retras în urma informaţiilor „sifonate" de chipeşul nepot.
Care sunt faptele? Într-un raport din 1971, un ofiţer de Securitate arăta că Gheorghe Turda s-a prezentat de bunăvoie la postul de Miliţie şi a relatat următoarele: „Mătuşa mea, Konradt Ileana, intenţionează să plece din ţară definitiv. Are aprobat un paşaport la data de 8 august 1971 de către Inspectoratul de Miliţie şi Securitate Maramureş".
E ca în reclama aceea la o bancă: „Îndreaptă vântul spre mine, nepoate!" „Sigur, mătuşică, aş face orice pentru casă... ca să fii tu fericită." „Ooooo..." Şi a făcut-o fericită! La fel şi Gică Turda. Pe când avea 23 de ani, a simţit o chemare subliminală: „Îndreaptă turnătoria spre mine, nepoate!" Iar el, tinerelul, a făcut orice pentru casă... ca să fie mătuşica Ileana fericită. Să nu ia contact cu putregaiul capitalist, unde-i plin de şomeri, de drogaţi şi de oameni fără casă. Ca să... Ooooo...!
Acum, Gheorghe Turda se justifică în termeni cinici, ca orice turnător: „Mi-am apărat numele şi cariera, nu am vrut să-mi distrug viitorul". Şi anume: „Această decizie am luat-o într-un consiliu de familie, la care au participat toţi membrii familiei. Dacă mătuşa noastră pleca, noi am fi fost urmăriţi în ţară şi am fi avut probleme". Duios, nu? În felul acesta poate fi justificată orice crimă: „Dacă victima mai trăia, consuma din oxigenul pla
