Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tiberiu Niţu cere clarificări în cazul fraudei de la “Dimitrie Bolintineanu”

Publicat in Puterea, sâmbătă 6 iulie 2013 ·

Tiberiu Niţu, Procurorul general al României a solicitat vineri conducerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti clarificări cu privire la aspectele prezentate în spaţiul public ca fiind contradictorii în cauza privind fraudarea examenului de bacalaureat la Liceul Teoretic "Dimitrie Bolintineanu".

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precizează într-un comunicat că, în legătură cu modalitatea de efectuare a unor acte de urmărire penală, nu se pot efectua în acest moment verificări, deoarece un astfel de demers ar putea reprezenta o imixtiune în activitatea procurorilor, de natură a afecta independenţa acestora.

"Numai după adoptarea unei soluţii poate fi analizată oportunitatea efectuării unei verificări, prin procurori anume desemnaţi, cu privire la eventuale încălcări ale normelor procedurale sau a sesizării Inspecţiei Judiciare", precizează comunicatul PÎCCJ.

Bogdan Staicu, şeful Secţiei Urmărire Penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a precizat vineri că, în cazul elevilor audiaţi de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, au fost întocmite procese-verbale de citare, şi nu mandate de aducere.

"Au fost întocmite procese-verbale de citare în care s-a convenit data audierii. La acest moment, la Poliţia Capitalei se fac audieri. Sunt şapte procurori de la Parchetul Capitalei prezenţi acolo. Şi-au exprimat dorinţa de a fi audiaţi azi circa 20 de elevi, deja zece sunt implicaţi în audieri. Pentru ceilalţi s-au întocmit procese-verbale de citare şi vor fi audiaţi în zilele următoare, începând de sâmbătă, cu o pauză duminică, procesul continuând luni, astfel încât să putem să îi audiem pe toţi în legătură cu faptele descoperite de noi", a declarat Staicu.

Staicu a explicat că autocarele care s-au deplasat vineri la liceu au fost aduse pentru a facilita deplasarea celor care ar fi dorit să

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 4 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 4 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 10 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°