Numele Taniei Lovinescu v-a ajuns la urechi datorită textelor de muzică uşoară, dar mai ales datorită cărţilor sale cu adevărat speciale şi interesante. Tania Lovinescu are efervescenţă şi aplomb, o coloană mai verticală decât a multor tineri şi o bucurie de a trăi care te impresionează. Ultima ediţie a cărţii sale "Mă numesc Alzheimer", apărută la Editura CNI Coresi, ne-a oferit bucuria de a sta de vorbă şi de a depăna povestea vieţii şi a cărţilor pe care le-a scris de-a lungul timpului. A absolvit Facultatea de Chimie, a lucrat apoi la Radio foarte mulţi ani. După 30 de ani, a simţit nevoia, într-o seară, să scrie "Trandafirul şi ciulinul". După aceea s-au mai adunat poezii şi Mihai Gafiţa, redactor-şef la Editura Cartea Românească, i-a publicat o carte "Oamenii, visele". "Erau câteva poezii, nu toate, care au rezistat", spune Tania Lovinescu.
"După aceea, pentru că am avut o viaţă foarte complicată, au fost perioade în care nu scriam decât ce era nevoie pentru munca mea, colaboram cu radioul, cu ziare. Aveam de lucru. La propunerea lui Mihai Roşianu, preşedintele Institutului de Cultură şi preşedintele Relaţiilor Internaţionale, am fost recomandată la Consiliul Naţional al Femeilor, care avea nevoie de câţiva oameni care să ştie să scrie, să vorbească şi să accepte nişte reguli destul de severe.
Am lucrat la CNF mulţi ani. Deşi e cea mai grea perioadă din viaţa mea, mi-a plăcut foarte mult noi nu aveam ce să facem în Bucureşti, fiecare plecam în alt judeţ, la sate, noi nu puteam să luăm hotărâri, dar vedeam în ce măsură femeile sunt respectate, dacă e vreuna în consiliul primăriei, dacă există o casă de naşteri, dacă la grădiniţă au tot ce le trebuie. Astfel, fiecare contribuia ca lucrurile să se amelioreze, nu mult, dar era o anumită grijă.
Din păcate, la un moment dat, s-a întâmplat un lucru neplăcut. Elena Ceauşescu a c
