Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ediţia de iulie a Slow Food vine cu trufe de Transilvania, afine de Zeţea şi cafea ecologică

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 25 iulie 2009 ·

De asemenea, tot la această ediţie, bucătarii vor pregăti şi un mic dejun „de amiază”, din alimentele de la târg

Astăzi, de la 10.00, se deschide tradiţionalul deja târg al produselor ecologice Slow Food „Roadele Pământului”. Târgul va fi deschis, sâmbătă şi duminică, în curtea Bibliotecii Judeţene Braşov, iar braşovenii vor putea face cumpărături până la ora 16.00. De această dată, 25 de producători din toată ţara vor fi prezenţi, iar ediţia de iulie a târgului vine cu câteva delicatese transilvăneşti şi cafea ecologică. Astfel, pe lângă produsele de carmangerie sau panificaţie, miere şi palincă, braşovenii vor mai putea cumpăra şi trufe de Transilvania, afine de Zeţea. De asemenea, iniţiatorii acestei pieţe volante, convivium-ul Slow Food Braşov, au pregătit o altă surpriză braşovenilor în căutare de produse autentice şi arome unice - cafea organică proaspăt prăjită produsă de fermieri mici în Africa. Amatorii de cafea bună vor putea să vadă cum cafeaua verde este prăjită pe loc.

Mai mult, duminică, de la ora 12.00, gurmanzii se vor putea delecta la primul brunch tradiţional organizat cu ocazia Târgului Slow Food Braşov la Bistro de l’Arte. Bucătarii de aici vor face o selecţie a celor mai bune produse de la târg, pe care le vor pregăti pentru un mic dejun consistent, servit la orele amiezii. Preţul bufetului este de 25 de lei de persoană.

Gândit ca o acţiune lunară, târgul Slow Food este o piaţă volantă unde toate produsele sunt vândute chiar de către producători sau de reprezentanţi direcţi ai acestora, fără a exista intermediari. Condiţia de participare la Târg impusă de organizatori producătorilor a fost ca aceştia să facă dovada că alimentele pe care le comercializează sunt realizate din produse 100% naturale. De asemenea, tot la această ediţie, bucătarii vor pregăti şi un mic dejun „de amiază”, din alimentele de la târg

A

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 2 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum 2 ore
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE: Spania ocupă primul loc

Wall-Street.ro acum 15 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Verstappen obţine pole position-ul în cursa de sprint de la Miami

Mediafax acum 3 ore
Triplul campion mondial Verstappen, care a venit de pe locul patru pe grilă pentru a câştiga prima cursă de sprint a anului la Marele Premiu al Chinei, va pleca din faţă sâmbătă, după ce a înregistrat cel mai bun timp de un minut, 28,194 secunde pe

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum 20 minute
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 4 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 3 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 35 minute
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°