Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Georgescu: Guvernul va negocia cu OMV pentru a stabili de când suprataxează profiturile excepţionale

Publicat in Gandul, vineri 8 iunie 2012 ·

Guvernul este hotărât să taxeze partea excepţională a profiturilor obţinute de companiile de energie şi gaze în urma liberalizării tarifelor, iar autorităţile trebuie să negocieze cu OMV pentru a stabili cel mai bun moment de introducere a acestor taxe, a declarat Florin Georgescu pentu Bloomberg

"Autorităţile române trebuie să negocieze cu OMV pentru a stabili când ar fi cel mai bun moment pentru implementarea acestei legi: la începutul lui 2013 sau în a doua jumătate a anului viitor", a afirmat ministrul Finanţelor într-un interviu acordat Bloomberg.

Directorul general al OMV, Gerhard Roiss, a declarat recent pentru Ziarul Financiar că investiţiile OMV Petrom vor depinde de "stabilitatea fiscală şi reglementări". El a avertizat că orice schimbare în acest sens va afecta investiţiile Petrom.

Premierul Victor Ponta a anunţat miercuri că va efectua, la 18 iunie, o vizită oficială în Austria, ocazie cu care va discuta cu reprezentanţi ai companiilor austriece din domeniul gazelor şi petrolului cu investiţii în România, inclusiv despre calendarul liberalizării preţului la gazele naturale.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI să elimine treptat preţul reglementat la gazele naturale pentru consumatorii industriali până la sfârşitul anului 2014, dar ar putea prelungi perioada până la finele lui 2015 dacă vor exista diferenţe prea mari între preţul mediu european şi cel de import.

Preţurile reglementate la gaze pentru consumatorii industriali vor fi majorate începând din luna decembrie a acestui an şi vor ajunge la nivelul mediu al preţurilor internaţionale la gaze până la finele anului 2014 într-o manieră în general liniară.

Pentru consumatorii casnici, preţurile reglementate la gaze vor fi majorate începând cu luna iulie a anului viitor şi vor continua să crească la nivelul preţului internaţional până în decembrie 2018.

Guvernul

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 38 minute
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Județele care intră sub cod galben de ploi. Se vor înregistra descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină

Ziare.com acum 59 minute
Mai multe localităţi din judeţele Cluj, Sălaj, Gorj, Vâlcea şi Alba se află, duminică după-amiază, 5 mai, sub atenţionări nowcasting Cod galben vizând ploi, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină de mici dimensiuni. Administraţ

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Netanyahu: Israelul nu va accepta un acord cu Hamas care cere încetarea războiului

News.ro acum o ora
După zvonurile care au circulat în weekend cu privire la presiuni internaţionale asupra Israelului pentru a accepta încetarea efectivă a războiului din Gaza ca parte a unui acord de eliberare a ostaticilor, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a transm

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum 38 minute
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum 41 minute
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 8 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum o ora
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 4 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°