Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Guvernul îşi asumă răspunderea pe trei proiecte de legi

Publicat in Adevarul, miercuri 2 septembrie 2009 ·

Guvernul a decis, miercuri, să-şi asume răspunderea pentru proiectul Legii unice de salarizare, al Legii Educaţiei şi al restructurării agenţiilor din subordine, măsură inclusă într-un pachet mai amplu. Într-o şedinţă-record, membrii Executivului au parcurs toate articolele de legi şi au adus o serie de completări. Mai citeşte şi:

Andronescu include în Legile Educaţiei şi prevederi din Codul MicleaCompromis pe legile educaţiei

Premierul a precizat chiar din debutul şedinţei de Guvern că vor fi dezbătute şi „eventualele amendamente sau sesizări aduse”. De altfel, potrivit purtătorului de cuvânt de la Palatul Victoria, Ioana Muntean, miniştrii Cabinetului au adus o serie de completări pe proiectele de legi.

Potrivit premierului Emil Boc, Guvernul va trimite la Parlament, spre aprobare, pachetul de acte normative pe care Executivul intenţionează să-şi asume răspunderea, aşa cum prevede Constituţia. Din pachet face parte şi proiectul pe Legea Educaţiei.

„Primele trei puncte pe ordinea de zi sunt cele trei proiecte de legi pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea. Este vorba despre proiectul de lege privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, proiectul de lege privind Educaţia şi proiectul de lege privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, măsurile privind susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordului cadru încheiat cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană”, a spus Boc la începutul şedinţei de miercuri.

Procedura angajării răspunderii este una mai amplă şi ea va fi similară cu cea parcursă în cazul celor două coduri - Civil şi Penal. Miercuri a fost luată decizia privind angajarea răspunderii. În următoarele zile, Guvernul va aduce la cunoştinţa Birourilor Permanente ale celor două Camere, printr-o scrisoare, intenţia de a-şi a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum 39 minute
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 44 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 16 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 35 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 45 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°