Căci Frumuseţea cu „F” mare se găseşte câteodată şi pe terenurile de sport, ca şi în sălaşurile sihaştrilor, în aerul tare de brad şi de pin.
Simona din Constanţa este o fată obişnuită, cum întâlneşti atâtea în România: frumuşică, cu aparenţă de fragilitate (numai aparenţă!), cu sprâncene frumoase, arcuite rafaelic, cu mers ferm, departe de acela al „miss”-elor, care umblă de parcă-s bete, sau al bâţâitelor de pe estradele prezentărilor de modă; mersul ei seamănă mai degrabă cu acela al Dinarei Safina, fosta tenismenă, dacă o mai ţineţi minte, dar ruso-tătăroaica călca asemeni unei adevărate ursoaice, pe când mersul Simonei este cu paşi uşor dupăiţi, ca al unui ursuleţ hotărât, dacă vreţi, cu capul mai mereu în jos, care ştie sigur încotro merge.
Însă o anume intensitate din privirea ei inteligentă, „drăcoasă”, te face să bănuieşti că fata aceasta de 21 de ani nu este o fată obişnuită, cum întâlneşti atâtea pe stradă. Dacă ştii să atingi cu diapazonul unei priviri înlăuntrul ei ascuns, vei putea să auzi muzica fermecătoare a sufletului Simonei. Are ochii aceştia aşa de intenşi şi senini, ca ai minerilor, care lucrează mai tot timpul în subteran, iar, când ies la suprafaţă, cerul este pentru ei o adevărată minune. Şi Simona din Constanţa şi-a cufundat benevol copilăria şi tinereţea în subteranele osândei muncii, însoţite nu o dată de chinuri peste puterile fragilităţii juvenile. În loc de păpuşi şi prăjituri a avut parte de antrenamente şi dietă. Jocurile copilăreşti de pe calculator i-au fost înlocuite cu program de viaţă strict şi jocuri adevărate, dure de-a lungul anilor, la toate „categoriile de vârstă”. Pe când altele împleteau idile pe la ştranduri, discoteci şi petreceri, Simona împletea corzile rachetei, de-abia îşi vedea părinţii de câteva ori pe an şi cunoştea amarul singurătăţii în camera în care aştepţi să înceapă partida (amar despre care a