Hidroelectrica şi Nuclearelectrica ar putea obţine 3,5 miliarde de euro din listarea unor pachete de acţiuni fără ca statul român să piardă controlul celor două societăţi, a declarat Greg Konieczny, managerul de fond al Fondului Proprietatea la un seminar.
El a mai spus că banii ar putea fi folosiţi pentru achiziţii în străinătate sau pentru investiţii. "Pentru Hidroelectrica estimăm că poate scoate 2,2 miliarde euro din listare, iar Nuclearelectrica ar putea obţine 1,3 miliarde euro, fără ca statul să piardă controlul. Ar putea folosi banii pentru achiziţii în ţară sau în afară”, a afirmat Konieczny.
Calculele sale arată că Hidroelectrica a pierdut 800 de milioane de lei din profit în 2009 ca urmare a contractelor bilaterale semnate de companie cu "băieţii deştepţi”.
"Ce se întâmplă la Hidroelectrica plătim cu toţii. în 2009 compania a aruncat 800 milioane de lei din profit din cauza contractelor bilaterale”, a spus Konieczny.
Jeffrey Franks, reprezentantul Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România, cerea la începutul anului autorităţilor române eliminarea "băieţilor deştepţi” care reduc profitabilitatea companiilor de stat iar pagubele acestora sunt suportate de toţi românii.
Recent şI ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a criticat Hidroelectrica din cauza contractelor bilaterale.
"Nu ne vindem ţara”
În schimb, reprezentanţii Hidroelectrica nu sunt de acord cu cele menţionate de cei doi oficiali. Mihai David, membru în Consiliul de Administraţie al Hidroelectrica, şi fost director general al companiei în perioada 2009-2010, acuză Franklin Templeton că doreşte să preia controlul sistemului energetic românesc.
"Ideea principală este că dincolo de ce ne învaţă sistemul american, el îşi doreşte să sprijine administratorii Fondului Proprietatea pentru modul în care doreşte să se