Printr-un noroc, de care n-am fost conştient de la început, am putut să mă uit mai multe seri numai la televiziuni arăbeşti.

A fost un prilej la fel de preţios ca o favoare, deoarece structura jurnalelor de ştiri, poveştile din seriale şi emisiunile de divertisment fac net diferenţa dintre lumea noastră şi lumea lor. Până să ajungi la nişte concluzii cu caracter general, te uiţi şi nu-ţi revii la particularităţi. De pildă, la femeile lor, care, fără excepţie, sunt grase sau conştient împlinite şi mândre de acest atu sexual, adică de surplusul de slănină. Al doilea fapt care reţine e vorbăria. Femeile vorbesc şi-i ceartă pe bărbaţi tot timpul. Aveam altă viziune a haremului. De fapt, o proiecţie europeană, în care bărbatul e stăpân şi se poate bucura oricând de dreptul său feudal. În filmele arăbeşti, bărbaţii sunt mai toţi nişte caraghioşi, care-şi dau importanţă, dominaţi de corpolentele plângăcioase şi certăreţe de acasă, de la serviciu şi din tot locul. De fapt, nici bărbaţii nu-s subţirei.

Sunt pântecoşi, lucioşi, mustăcioşi şi glandulari. Când nu-s vicleni şi puşi pe intrigi, sunt de o naivitate comică. Evident, în filme şi seriale avem tipologii. Dar suficient de repetitive ca să înţelegem că şi-n viaţa de toate zilele oameni-s la fel. Că femeia grăsună şi alintată e idealul de armonie la sexul slab, iar bărbatul bogat, mâncăcios şi temperamental - idealul de masculinitate ajunsă social. În serialele occidentale, protagoniştii se împuşcă sau explodează o dată cu maşina. În cele arăbeşti, răufăcătorii se descurcă simplu, cu cuţitul. Decorurile şi filmările în aer liber sunt perfect doveditoare pentru traiul de la oraş. Curat şi murdar sunt aici două noţiuni cu un alt conţinut decât în oraşul european.

Nu poţi să spui că străzile-s murdare, întrucât relaţia urbană specifică e opulent-pauper. Totul e ori foarte nou şi cu prestaţi