Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfânta Mărie Mică

Publicat in Jurnalul, joi 2 septembrie 2010 ·

La 8 septembrie, creştinii ortodocşi sărbătoresc Naşterea Fecioarei Maria, o zi în care este dezlegare la peşte. În tradiţia populară însă, această zi este mai mult decât atât, căci acum se desparte cel mai clar vara de toamnă, gospodarii obişnuind să se arate la faţă fără a purta pălărie. Există chiar o vorbă care spune astfel: " A trecut Sfânta Marie/ De-acum se spurcă câinii în pălărie". (T. Pamfile - "Sărbătorile la români")

POVESTEA MAICII DOMNULUI

Există multe legende şi poveşti populare care o au ca personaj principal pe Fecioara Maria. Şi cum în lumea de odinioară ceea ce nu putea fi explicat sau înţeles pe de-a-ntregul căpăta o aură fantastică, aşa se face că de multe ori Naşterea Sfintei Maria este asemenea unei poveşti.

Ioachim şi Ana, ajunşi la o vârstă înaintată, nu lăsaseră în urma lor nici un urmaş. Ba mai mult, nici măcar jertfele nu le erau primite, chiar dacă le făceau cu inimă curată. Într-una din zile, ei au avut, ca un făcut, acelaşi vis, cum că li se va îndeplini cea mai mare dorinţă dacă vor merge la o mănăstire şi vor posti timp de 40 de zile încheiate. Lui Dumnezeu i-au plăcut hotărârea şi credinţa lor, aşa că le-a dat o fetiţă. O frunză cum nu mai văzuse pănâ atunci, frumos mirositoare, a vestit-o pe Ana că va avea un copil. Numai că acest copil creştea într-un an cât alţii în doi, aşa că foarte curând a fost trimisă la mănăstire, după cum fusese dorinţa părinţilor, dovedindu-se a fi foarte evlavioasă.

În credinţa populară, Maica Domnului le ajută mai ales pe femeile bolnave sau însărcinate, fiind de multe ori pomenită în cadrul ritualurilor ce au ca scop aflarea sortitului. "Ea ştie toate câte se întâmplă în lumea asta, pentru că toate rugăciunile, pe care le fac oamenii pe pământ, la ea se ridică. Ea toate le ascultă şi, apoi, pe toate câte le socoteşte ea drepte, le spune lui Dumnezeu." (M. Olinescu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 51 minute
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum o ora
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum o ora
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum o ora
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

VIDEO George Simion, la palatul lui Gigi Becali: „Dacă venea mai venea mai devreme, îi dădeam 500.000 de euro, cum am dat la PSD”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce a vorbit despre în Qatar, Gigi Becali a discutat și despre politică. A fost vizitat de George Simion, liderul partidului AUR, și de Mihail Neamțu, candidat AUR la alegerile europarlamentare. - Gigi Becali

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum o ora
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Irina Begu e în turul doi la Roma » Victorie după meci întins pe două zile

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
Irina Begu (33 de ani, 161 WTA) s-a calificat în turul 2 al turneului de la Roma după ce a trecut de Rebeka Masarova (24 de ani, 104 WTA), din Spania, scor 5-7, 6-3, 6-4.

Bogdan Ivan: Aplicaţia Unică a Statului va oferi primele servicii la începutul anului 2025

News.ro acum o ora
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării Bogdan Ivan a anunţat că Aplicaţia Unică a Statului va avea primele servicii funcţionale la începutul anului viitor. „Noi am semnat contractul pentru execuţia Aplicaţiei Unice a Statului în luna martie

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°