Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PORTRET/ Orădeanul Gabor Barna a lăsat televiziunea pentru echilibru prin sport

Publicat in Adevarul, miercuri 28 aprilie 2010 ·

Orădeanul practică „sportul casei” practicat în China, tai-chi-ul, care l-a ajutat să se mai nască odată, din punct de vedere spiritual.

PROFIL

Născut. 7 iulie 1979 la Oradea

Studii. Liceul Ady Endre din Oradea, studii la Academia de Arte Marţiale din Szeged din Ungaria

Familie. căsătorit

Gabi este un om liniştit şi spune că echilibrul îi vine şi de la practicarea tai-chi-ului, exerciţiu dedicat minţii şi trupului, şi de la optimismul său înnăscut.

Acum nu se vede făcând altceva chiar dacă de la primul contact cu tai-chi-ul şi până la a-l practica au trecut aproape 25 de ani. Îşi aminteşte că la vârsta de nouă ani a văzut un documentar despre China unde oamenii făceu un exerciţiu în parc şi că de atunci şi-a dorit să-l încerce.

Între timp, a dezvoltat o pasiune pentru filmat, aşa că nu a stat mult pe gânduri şi, la începutul anilor ’90, şi-a achiziţionat o cameră Sony Hi8. Pasiunea pentru filmare a rămas chiar dacă periplul său ca şi cameraman în televiziunile locale a luat sfârşit. A lucrat ca şi operator la posturile locale TVS şi Antena 1 Oradea, iar mai apoi la studio Lotus. Viaţa i s-a schimbat după 2001, când a descoperit tai-chi-ul. Spune că experienţa de televiziune nu a fost tot timpul plăcută.

„Ştiu că undeva prin 2001 eram cameraman la Antena 1 şi a trebuit să facem o ştire cu o familie mai în vârstă care a decedat din cauză că nu a avut cu ce să se încălzească. A fost un moment în care mi-am spus că viaţa trebuie să reprezinte mai mult decât să munceşti pentru a trăi şi apoi să mori”, îşi aminteşte Gabi, afectat şi astăzi de întâmplare. În acelaşi an îl întâlneşte pe maestrul Toth Zoltan cel care îi deschide calea spre wu tai-chi chuan, care avea să îi schimbe radical viaţa. După o perioadă a devenit la rândul său instructor, iar acum are o şcoală de tai chi chuan, stilul wu, chiar în Oradea, oraşul său n

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 5 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 8 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 9 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 8 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 8 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°