Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, liderul mondial al clasamentului WTA şi principala favorită a turneului de la Roland Garros, al doilea de Grand Slam al anului, a fost eliminată, miercuri, în sferturile de finală ale competiţiei franceze de australianca Samantha Stosur, potrivit Mediafax.
Stosur, cap de serie numărul 7, a învins-o pe Williams cu scorul de 6-2, 6-7 (2/7), 8-6, la capătul unui meci care a durat aproape 150 de minute, informează site-ul oficial al competiţiei.
Pentru un loc un loc în finală, Stosur o va întâlni pe jucătoarea Jelena Jankovici (Serbia, cap de serie numărul patru).
În cea de-a doua semifinală se vor întâlni Francesca Schiavone (Italia, cap de serie numărul 17) şi Elena Dementieva (Rusia, cap de serie numărul 5).