Stabilit în Germania din 1982, Marian Popa a publicat în 2001 în România, fără să se deplaseze în România, o istorie a literaturii române contemporane (referitoare la perioada 23 august 1944 - 22 decembrie 1989). Titlul lucrării, de un umor forţat, Istoria literaturii române de azi pe mâine, fusese anunţat de autor încă dinaintea expatrierii sale, dar pe atunci părea o improvizaţie teribilistă, utilizabilă doar în interviurile dezinvolte date de sărbători. Se dovedeşte acum că Marian Popa a mizat pe această sintagmă, care, de altfel, îi defineşte formaţia intelectuală, prin incongruenţa ei stilistică.

Prima parte a titlului, Istoria literaturii române, evocă experienţa de universitar a autorului, sintetizată în aspiraţia lui spre un scris impersonal. A doua parte a sintagmei, de azi pe mâine, aduce aminte de colaborarea sa la deocheata revistă Săptămâna. Este un mixaj nefericit, care se regăseşte în întreaga lucrare. Istoria literaturii române de azi pe mâine pare scrisă de un autor cu o personalitate scindată, care profesează, alternativ, cu treceri abrupte de la o ipostază la alta, teoretizarea inteligentă şi confuzia de idei, retorica elegantă şi cinismul ieftin, erudiţia şi folosirea zvonurilor (sau a imaginaţiei) ca sursă de informare.

O puternică impresie face, asupra cititorului, numărul mare de pagini al lucrării, confundabil cu monumentalitatea. Primul volum din Istoria literaturii române de azi pe mâine are 1230 de pagini. Iar cel de-al doilea - 1274. Este vorba de pagini format mare şi de un text tipărit pe două coloane cu literă minusculă, aproape ilizibilă, fără ilustraţii, ceea ce înseamnă un total de aproximativ 10.000 de pagini tradiţionale, dactilografiate la două rânduri. Inspiră, de asemenea, încredere la prima vedere, şi anume în momentul consultării sumarului, tipărit la începutul fiecărui volum, planul de constr