După o lungă perioadă petrecută în anticamera industrei auto, Alfa Romeo revine pe piaţă cu un model extrem de seducător: 4C.
Italienii de la Alfa Romeo au prezentat în mod oficial versiunea de producţie a modelului 4C, urmând ca aceasta să fie prezentată în cadrul Salonului Auto de la Geneva.
Micul automobil sportiv produs în Italia va marca atât "revenirea" pe piaţă a constructorului din Peninsulă, cât şi începerea unei noi ere Alfa Romeo în Statele Unite ale Americii.
Având în vedere miza enormă aflată în joc, italienii nu au făcut compromisuri şi au păstrat într-un procent foarte mare liniile conceptului 4C, prezentat la Geneva în 2011.
Întrucât ADN-ul sportiv al acestei maşini nu a necesitat adoptarea unor dimensiuni exterioare foarte generoase, caroseria automobilului italian nu depăşeşte 4 metri în lungime sau 200 centimetri laţime. Coroborate cu o înălţime de 118 centimetri şi cu un ampatament de 2,4 metri, proporţiile micului 4C îl încadrează în categoria maşinilor destinate condusului sportiv, alături de Lotus Elise.
Propulsia automobilului italian va fi asigurată de celebrul motor turbo de 1750 centimetri cubi, aflat în prezent şi sub capota modelului Giulietta. În cazul coupe-ului 4C, acesta va oferi o putere adaptată greutăţii maşinii, asigurând un raport greutate/putere de 4 km/CP, dar şi o dinamică remarcabilă, având în vedere dispunerea acestuia central, în spatele cockpitului.
Legătura dintre motor şi asfalt se va face prin intermediul unei transmisii automate TCT, ce poate fi folosită şi în modul secvenţial, datorită padelelor aflate în spatele volanului.
4C va fi construit în uzina Maserati din Modena şi va fi disponibil atât pe piaţa europeană cât şi pe cea americană începând cu jumătatea acestui an.