Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dănileţ şi Morar intră şi ei la “Bac”

Publicat in Jurnalul, marți 9 iulie 2013 ·

Pupilele băsismului atacă Guvernul pentru poziţia luată împotriva procurorilor terorii de la Bolintineanu

Daniel Morar, cel care a instrumentat metodele staliniste de anchetă în DNA şi a transformat instituţia anticorupţiei în armă politică pentru pedepsirea adversarilor regimului Băsescu, intervine în scandalul Bacalaureatului. Fostul şef al DNA, acum din poziţia de judecător la Curtea Constituţională, sare ca ars la remarcile premierului Ponta, care a critica abuzurile procurorilor în ancheta de la Bolintineanu. Fiind vizat de remarca premierului care compara sechestrarea a sute de elevi cu alergarea oamenilor prin sate “de procurorii lui Băsescu şi Ponta” în anchetele de la referendumul din 2012, Morar răspunde rapid şi ameninţă direct Guvernul. Deturnând adevărul, Morar consideră o imixtiune în ancheta procurorilor: “Dacă pe «vremea lui Morar» se întâmpla aşa ceva, primea o replică imediată şi pe măsură. La fel ar trebui să se întâmple şi acum”. Morar nu detaliază “replica” şi tăria ei, dar evident că reprezintă o ameninţare directă. Lasă să se înţeleagă că va pune în mişcare Curtea Constituţională pentru că altă funcţie, în afară de  cea de judecător trimis de Băsescu, nu are, cel puţin la vedere. Morar a fost cu sigurnaţă mândru de performanţa procuroarei Ileana Mocioacă cu rol important în dosarul “Bac la Bolintineanu”. Ea a fost adusă în DNA în 2008, la ordinul lui Morar, şi iată, arată acum că a învăţat lecţia terorii.

Cristi Vasilică Dănileţ, rebăgat cu forţa în CSM printr-o decizie a Curţii Constituţionale, îşi face şi el numărul. Nu putea să scape ocazia de a-şi arăta devotamentul faţă de sistemul şi metodele băsismului aplicate de un grup de procurori cu  ţiglele plecate de pe acoperiş. El dă verdictul că “independenţa Justiţiei a fost încălcată” şi cere colegilor din CSM să sesizeze Inspecţia Judiciară. El se vrea subtil când vrea şi un

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat

Ziare.com acum o ora
ANM a emis, miercuri, 8 mai, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum o ora
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum 29 minute
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum o ora
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Arest de 30 zile pentru o femeie care ar fi dat foc la casa vecinului în noaptea primei zilei de Paşte

Ziare.com acum o ora
O femeie, în vârstă de 56 de ani, din Braşov, a fost arestată fiind bănuită că, în noaptea primei zilei de Paşte, ar fi incendiat locuinţa unui vecin, după o petrecere care a avut loc în curtea comună a imobilului pe care îl împărţeau, a informat Pa

Avertizare cod galben de ploi torențiale și vijelii în mai multe județe - HARTĂ / Cum va fi vremea în București

HotNews acum 12 minute
Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare cod galben de vijelii, în vigoare până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Și în Bucureşti sunt prognozate ploi, în cursul serii. Picaturi de ploaieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Avertizarea cod

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum 51 minute
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum 11 minute
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°