Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Top 10 cele mai poluate locuri de pe Pământ

Publicat in Puterea, miercuri 6 noiembrie 2013 ·

Două organizaţii pentru protecţia mediului au publicat lista celor mai poluate zece locuri de pe Pământ. În urma studiului rezultă că sănătatea a sute de milioane de persoane este pusă în pericol de diferite forme de poluare produsă ca urmare a activităţii omului, relatează AFP.

“Am estimat că poluarea din ţările în curs de dezvoltare ameninţă sănătatea a peste 200 de milioane de oameni”, a declarat directorul Blacksmith Institue, Richard Fuller. Organizaţia americană a realizat împreună cu Crucea Verde, un ONG cu sediul la Geneva, o listă cu cele mai poluate zece locuri din lume, prima de acest fel din 2007.

Experţii care au elaborat această listă menită să ajute autorităţile să combată fenomenele de poluare au trecut în revistă studii realizate în 49 de ţări şi au stabilit că cele mai poluate zece locuri din lume se află în opt ţări, trei dintre ele din Africa, relatează Agerpres.

În Ghana, 40.000 de oameni sunt expuşi la poluarea cu plumb, mercur şi cadmiu din cauza rampei de deşeuri electronice de la Agbogbloshie, la periferia capitalei Accra. Tot din Africa, în clasament se regăsesc Nigeria, unde organizaţiile denunţă poluarea solului cu petrol în Delta Nigerului, şi Zambia, cu reziduurile de plumb de la exploatările în prezent închise de la Kabwe.

Pe lista neagră figurează şi două situri din Indonezia. Peste 500.000 de persoane - iar indirect cinci milioane - sunt expuse la diferite produse chimice - plumb, cadmiu, crom, pesticide - aruncate în fluviul Citarum, în apropierea capitalei Jakarta. Pe insula indoneziană Borneo, mercurul extras din minele de aur din provincia Kalimatan pune în pericol sănătatea a cel puţin 225.000 de oameni.

Alte 160.000 de persoane din Asia sunt victime ale poluării cu crom provocate de 270 de tăbăcării din Bangladesh, în special la Hazaribagh, în zona metropolitană a capitalei Dhaka.

În Rusia se a

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum o ora
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 11 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 10 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 12 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 9 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Crimă șocantă în Săptămâna Mare, în județul Bihor O femeie şi-a înjunghiat fiul apoi a sunat la 112 să spună că acesta s-a sinucis

Ziua Constanta acum 9 ore
Crimă într-o localitate din Bihor, acolo unde o femeie de 58 de ani şi-a înjunghiat fiul, în vârstă de 34 de ani, apoi a sunat la 112 să spună că, de fapt, bărbatul şi-ar fi pus capăt zilelor. S-a întâmplat în localitatea Bozorel din Bihor, acolo un

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

10°
joi

10°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°