Preşedintele Frontului Naţional (extrema dreaptă), Marine Le Pen, a fost învinsă duminică la Hénin-Beaumont (nord) în alegerile legislative din Franţa, potrivit adversarului său, socialistul Philippe Kemel, relatează AFP, potrivit Mediafax.
"Se pare că noi avem câteva voturi înaintea" liderului partidului de extremă dreapta, a declarat Kemel în faţa presei.
Philippe Kemel a obţinut 50,11 la sută faţă de 49,89 la sută pentru preşedinta Frontului Naţional, cu 118 voturi în avans, conform cifrelor comunicate de prefectură.
Marine Le Pen a solicitat renumărarea voturilor în măsura în care "este o diferenţă de doar 120 de voturi", a declarat un membru al anturajului său.
Extrema dreaptă va avea cel puţin doi aleşi în cadrul Adunării naţionale franceze.
Marion Marechal-Le Pen, în vârstă de 22 de ani, nepoata lui Jean-Marie Le Pen, a fost aleasă la Carpentras (sud-est) precum şi mediatizatul avocat Gilbert Collard în Gard (sud-est).
Frontul Naţional nu a mai fost reprezentat în Adunarea naţională din 1998. Preşedintele Frontului Naţional (extrema dreaptă), Marine Le Pen, a fost învinsă duminică la Hénin-Beaumont (nord) în alegerile legislative din Franţa, potrivit adversarului său, socialistul Philippe Kemel, relatează AFP, potrivit Mediafax.
"Se pare că noi avem câteva voturi înaintea" liderului partidului de extremă dreapta, a declarat Kemel în faţa presei.
Philippe Kemel a obţinut 50,11 la sută faţă de 49,89 la sută pentru preşedinta Frontului Naţional, cu 118 voturi în avans, conform cifrelor comunicate de prefectură.
Marine Le Pen a solicitat renumărarea voturilor în măsura în care "este o diferenţă de doar 120 de voturi", a declarat un membru al anturajului său.
Extrema dreaptă va avea cel puţin doi aleşi în cadrul Adunării naţionale franceze.
Marion Marechal-Le Pen, în vârstă de 22 de ani, nepoata