Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Program de guvernare USL: Încurajarea investiţiilor în agricultură şi construirea de locuinţe sociale pentru tineri

Publicat in Capital, joi 8 noiembrie 2012 ·

Uniunea Social Liberală îşi propune în programul de guvernare lansat joi să încurajeze investiţiile în agricultură, să refacă sistemele de irigaţii cu fonduri europene şi infrastructura, un punct important fiind reîmpădurirea şi pe agricultura ecologică.

Documentul prevede totodată negocierea cu Uniunea Europeană pentru subvenţii destinate agricultorilor la nivelul fermierilor din vest, precum şi acordarea unui set de stimulente financiare pentru comasarea terenurilor agricole numai pe bază de cadastrare şi intabulare.

De altfel, USL doreşte realizarea gratuită a cadastrului pentru toate terenurile agricole în vederea constituirii unei pieţe a terenurilor agricole, precum şi realizarea comasării agenţiilor de plăţi.

Programul USL mai prevede, între altele, finalizarea camerelor agricole şi transformarea acestora în furnizori de consultanţă pentru fermieri şi tinerii întreprinzători în mediul rural, dar şi implementarea unor programe naţionale pentru sectorul legume-fructe care prevede construirea a 40 de depozite a 50 de tone fiecare, puse la dispoziţia asociaţilor profesionale, cu restituirea investiţiilor în zece ani.

USL consacră un capitol creditului în agricultură, care prevede implementarea programului 'Start în agricultură'. În principal, acesta se referă la linii de credit speciale pentru investiţii realizate de fermieri, 60% înfiinţare microfermă şi 40% capital de lucru în primul an. O altă prevedere face referire la garanţie FGCR maxim 50% şi garanţia FNGCIMM - maxim 50%.

Construirea de locuinţe sociale pentru tineri,

Programul de guvernare al USL are ca prioritate construirea de locuinţe sociale pentru tineri, eliminând costurile de teren şi utilităţi, pe care le vor suporta autorităţile şi diminuarea costurilor de achiziţie, scutirea pentru o perioadă de 1 an a contribuţiilor social

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 4 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

30 de trenuri vor uni zilnic orașele din țară cu Marea Neagră și Delta Dunării. Când debutează programul estival "Trenurile Soarelui"

Ziare.com acum 11 ore
Nu mai este mult până ce CFR Călători va da startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Del

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 6 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 5 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 5 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 4 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

Oficial de la MApN despre aparatul de zbor fără pilot descoperit în județul Botoșani

Ziua Constanta acum 12 ore
Cu privire la informațiile referitoare la aparatul de zbor fără pilot descoperit în luna februarie în județul Botoșani, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări: În data de 29 februarie, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat sprijinu

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 9 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

Selecţionerul Didier Deschamps a anunţat lotul Franţei pentru Euro 2024

Mediafax acum 5 ore
Euro 2024 va fi primul turneu major în care Mbappé va purta banderola de căpitan al Franţei. Cea mai mare surpriză a anunţului este revenirea neaşteptată a lui N'Golo Kanté (33 de ani). Mijlocaşul nu a mai fost convocat la o partidă internaţională d

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/26°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
Constanta
acum

vin.

8°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

9°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/23°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/27°
lun.

16°/25°