Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Duma rusă adoptă amendamente controversate la o lege privind Internetul. "Aparent, este vorba despre începutul sfârşitului Internetului în Rusia"

Publicat in Gandul, joi 12 iulie 2012 ·

Duma, Camera inferioară a Parlamentului rus, a adoptat miercuri amendamente controversate la o lege privind Internetul, care au generat proteste, mulţi observatori temându-se că acestea urmăresc să cenzureze mediul virtual în Rusia, relatează AFP.

Amendamentele la legea privind "protecţia copiilor" împotriva pericolelor pentru "sănătatea şi dezvoltarea lor" pe care le reprezintă unele informaţii au fost adoptate cu 441 de voruri în a doua lectură şi cu 434 de voturi în a treia lectură. Niciun deputat nu a votat împotrivă.

Legea amendată trebuie adoptată de Camera superioară a Parlamentului, Consiliul Federaţiei, iar apoi trebuie promulgată de preşedintele Vladimir Putin.

Amendamentele, care au fost votate deja de Dumă la 6 iulie, în primă lectură, urmăresc înfiinţarea unui registru federal care să reglementeze activitatea site-urilor de Internet ce conţin informaţii interzise de lege, obligând proprietarii sau furnizorii de Internet să le închidă.

Legea vizează site-urile care difuzează pornografie cu caracter pedofil, care promovează consumul de droguri sau oferă sfaturi pentru sinucidere. Dar nu se precizează cărui organism federal îi revin deciziile în acest domeniu.

Această măsură îngrijorează însă site-urile de Internet şi opozanţii, care se tem de cenzură.

"Este o lege represivă (...) Aparent, este vorba despre începutul sfârşitului Internetului" în Rusia, a declarat opozantul şi scriitorul Eduard Limonov, citat de agenţia de presă Interfax.

Wikipedia în rusă şi-a întrerupt funcţionarea marţi, timp de 24 de ore, în semn de protest. "Imaginaţi-vă o lume fără informaţii libere", scrie pe pagina de acces a Ru.Wikipedia.org. Principalul motor de căutare rus Yandex s-a alăturat protestului, iar sloganul "Totul va fi găsit" figura miercuri pe prima pagină a sa, cuvântul "totul" fiind barat cu o cruce roşie.

"Nu po

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 3 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum o ora
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum o ora
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 4 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum o ora
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum o ora
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 7 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 3 ore
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

16°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°