În Europa contemporană, zdruncinată de criza economică şi deci marcată de replieri pe valorile şi interesele naţionale, unele voci vând federalimsul ca pe unica salvare a unităţii.

Dar ce federalism poate aplica UE care, spre deosebire de SUA, nu se află pe teren virgin ci dimpotrivă, stă aşezată pe secole de istorie ?

UE este compusă astăzi, la nivelul percepţiei politice, din statele care au fondat-o şi cu care s-a extins apoi şi mai puţin din popoarele care locuiesc în aceste state.

De aceea, mulţi contestă ideea sau existenţa însăşi a unui « popor european » , fapt care a contribuit la eşecul « Constituţiei Europene » în 2005.

Construcţia Europei federale va trebui însă să treacă prin depăşirea noţiunii şi percepţiei de « stat-naţiune », adică de stat suveran şi unitar unde puterea este centralizată.

O parte şi mai importantă din suveranitatea statală va trebui transferată spre instituţiile UE astfel incât acestea să poată gestiona lucruri la care se pricep acum mai bine : iată o posibilă aplicare a federalismului …

Statul -naţiune nu este un scop în sine, se spune, ci un mod de organizare a societăţii. Dacă el este depăşit, se mai spune, atunci trebuie înlocuit.

Prea mic pentru mondializare şi prea mare pentru problemele locale, statul naţiune este într-adevăr depăşit, spun unii adepţi ai federalismului…

Să lăsăm UE, ca entitate politică şi parţial ca entitate economică să se ocupe de problemele mari ale lumii şi tot UE , prin serviciiile sale competente la nivel inferior, să se ocupe de problemele regionale, locale şi sectoriale.

Federalismul poate fi cimentul care va asigura unitatea construcţiei europene.

Fără un mare pas spre federalism, UE se va destrăma, spun doi mari politicieni europeni, Guy Verhofstadt şi Daniel Cohn-Bendit.

În cartea lor » Debout L’Europe » (« Deşteaptă-te Europa »), ei lansea