Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şantierul de la Hala Centrală, apărat de inundaţii cu furtunul (FOTO)

Publicat in Adevarul, marți 21 iunie 2011 ·

De câteva săptămâni aceasta este singura măsură de protecţie a lucrărilor împotriva apei. O avarie la una dintre conductele Apavital de la pasajul pietonal care se construieşte în Centrul Civic lasă să se scurgă tone de apă în sistemul de canalizare stradal.

Iaşi: Pasajul pietonal de la Hala Centrală, finalizat abia peste un an (GALERIE FOTO)

De aproape o lună oricine trece prin faţa şantierului din Centrul Civic poate vedea furtunul care iese din spatele porţilor bine închise. Tone de apă se scurg zi şi noapte în stradă, în singurul canal din apropiere.

Reprezentanţii Primăriei, însă, sunt liniştiţi şi spun că este vorba despre o simplă problemă la una dintre conductele Apavital. „Este o avarie şi cei de la Apavital au fost anunţaţi de acest lucru. A fost o problemă şi acum o săptămână, iar o echipă a societăţii s-a deplasat la faţa locului. Ei spun că vor opri pierderile", susţine Mihai Chirica, directorul tehnic al Primăriei Iaşi.

Acesta i-a asigurat pe ieşeni că nu din buzunarul lor vor fi achitate pierderile de apă. „Deocamdată aceste pierderi nu se regăsesc în buzunarul niciunui consumator", spune acesta.

„O pierdere minoră"

Şi cei de la Apavital susţin că este vorba despre o intervenţie minoră. „Semnalarea de către reprezentanţii şantierului de la Hala Centrală a unei pierderi minore de apă a impus intervenţia pentru remediere a echipei Apavital în ata de 12 iunie. O altă intervenţie s-a efectuat în trotuarul dinspre Trezorerie în data de 16 iunie 2011, care însă nu a avut legătură cu şantierul de la Hală. Refacerea amplasamentului prin turnare de beton se realizează în cursul acestei zile. Ambele lucrări nu au impus restricţionarea furnizării apei pentru consumatorii din zonă", susţine Răzvan Manolache, purtătorul de cuvânt al Apavital Iaşi.

Investiţie de 4 milioane de euro

P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 11 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 5 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°