Trecerea prin Comisia de expertiza reprezinta pentru majoritatea persoanelor cu handicap o adevarata problema si asta numai pentru ca le este foarte greu sa ajunga la sediul ISTPH. Drumul pe care il au de facut din localitatile de domiciliu si apoi urcatul si coboritul celor trei nivele ale cladirii reprezinta un adevarat chin pentru acesti oameni. Odata ajunsi, se aseaza pe bancile din hol si asteapta rabdatori, uneori ore in sir, sa le vina rindul la comisie. Ca sa mai treaca vremea, isi varsa aici unii altora tot necazul cu care se confrunta zilnic, ca intr-o nedreapta, ciudata si de fapt ne-voita terapie de grup. Nu mai este un secret pentru nimeni, cu atit mai mult pentru persoanele cu handicap si insotitorii lor, ca e destul de dificil sa se ajunga la sediul ISTPH. Oricine doreste sa vada cu proprii ochi cit efort inseamna pentru batrinii cu handicap sa urce sau sa coboare inca si inca o treapta a celor trei etaje sau ce cosmar reprezinta pentru persoanele cu handicap locomotor strabaterea respectivul drum, nu trebuie decit sa stea sa priveasca, la usa cladirii, derularea acestui spectacol trist. Ca o consolare pentru drama traita si inteleasa cu adevarat numai de ei, vin povestile depanate in orele de asteptare petrecute pe bancile din antecamera Comisiei. Unii se cunosc demult, si-au intilnit necazurile in acelasi hol. Altii de-abia incheaga aici noi cunostinte. Iar ceilalti asteapta muti si inchisi in durerea lor, sa le mai vina inca si inca odata rindul. Poti intilni aici oameni din toate categoriile sociale. Se diferentiaza net unii de ceilalti mai ales prin atitudine, apoi prin imbracaminte, dar in special prin cantitatea umilintei revarsata din priviri. Resemnarea o intilnesti mai ales la cei mai saraci dintre saraci, la cei apoape total neputinciosi, atit trupeste cit si materialiceste. "N-am pe nimeni, maica" Dintre cei prezenti ieri la orele prinzului