Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au luat 10.000 de euro de la stat ca să exporte tâmplărie din lemn în Franţa

Publicat in Ziarul Financiar, marți 21 mai 2013 ·

Carmen şi Florin (33 de ani) Bancoş au obţinut în anul 2011 o finanţare de 10.000 de euro de la stat pentru înfiinţarea unei SRL-D care pro­duce obiecte de tâmplărie din lemn stratificat în Baia Mare (Mara­mureş).

În prezent, circa 85% din producţie se duce la export, în principal pentru piaţa din Franţa, iar toate materialele folosite de cei doi antreprenori provin de la furnizori locali. La finalul anului 2012, Chalet Concept SRL-D a reuşit să îşi dubleze cifra de afaceri din 2011 (de circa 11.900 de euro, potrivit Ministerului de Finanţe), spun tinerii antreprenori.

„Am decis să deschidem acest business pentru că aveam cunoştinţe în domeniu şi pentru că aveam prieteni în străinătate care cereau produsele pe care noi le fabricăm acum. Avem patru an­ga­jaţi momentan şi lucrăm într-o mică fabrică pe care am închiriat-o, iar de curând am investit în noi utilaje pentru deschi­derea unei linii de produse din alu­miniu“, spune Florin Bancoş.

El precizează că de­ci­zia iniţială de a exporta sau continuarea exportului este determinată de taxele prea mari impuse de statul român. Astfel că cei doi antre­pre­nori pre­feră să livreze prod­u­sele în Franţa, unde valoarea TVA este de 19,26% pen­tru cumpă­ră­tor. De ase­menea, Bancoş consi­deră că o eventuală pro­ducţie dedicată pieţei lo­cale nu este o variantă viabilă pentru businessul pe care îl conduce, având în vedere că nici ce­rerea nu este la fel de crescută ca în afară. „Nu pot să dau o va­loare exactă a produselor, având în ve­dere că există foarte multe variaţii ale de­signului, dar se poate ca o uşă să coste de la 150 de euro la 1.000 de euro şi chiar mai mult, în funcţie de cerinţele clien­tului.“

La finalul anului 2011, firma Chalet Concept SRL-D, cu activităţi în fabricarea elementelor de dulgherie şi tâmplărie pentru construcţii, a avut un profit de 531 de euro, potrivit datelor de la

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 10 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 10 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 13 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 9 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 13 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Staţia de autobuz „Aeroport Băneasa” va fi mutată din cauza unor lucrări

Mediafax acum 13 ore
Staţia de autobuz „Aeroport Băneasa” din Bucureşti va fi mutată, luni, din cauza unor lucrări. ”Începând de luni, 13 mai, staţia de autobuz Aeroport Băneasa, aferentă liniilor 100, 203, 301, 304, 330, 335, 441, 441B, 442, 443, 444, 446, 447, 447B, 4

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°