Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: "Sistemul de educaţie din România este cel mai slab din interiorul UE"

Publicat in Adevarul, luni 29 martie 2010 ·

La dezbaterea "Legea Educaţiei Naţionale - un pas înainte pentru România", organizată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a vorbit preşedintele Traian Băsescu. La dezbaterea de la Palatul Parlamentului s-a aflat şi premierul Emil Boc. Social-democraţii şi liberalii au anunţat că nu participă la dezbateri.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că singura soluţie pentru a avea o lege bună a educaţiei este depolitizarea dezbaterii pe acest subiect.

Mai citeşte şi:

Emil Boc: Legea Educaţiei optează pentru formule fără compromis şi radicale

Funeriu: Riscăm să-i transformăm pe copiii noştri în roboţei de rezolvat probleme

"Singura soluţie să ajungem la o lege bună a educaţiei este să avem o abordare depolitizată şi să nu vorbim de pe poziţia interesului de grup. Nu putem privi eficienţa sistemului de educaţie de pe poziţii ideologice. (...) Lucrurile trebuie privite din punctul de vedere al interesului naţional", a precizat şeful statului la dezbaterea "Legea Educaţiei Naţionale – un pas înainte pentru România".

La Palatul Parlamentului, Traian Băsescu a avut mai multe declaraţii referitoare la noua Lege a Educaţiei menită să refacă sistemul educaţiei din România.

- Sistemul educaţiei din România e unul din cele mai slabe din Europa şi cel mai slab din interiorul UE, din punct de vedere al performanţelor absolvenţilor

- Educaţia este cheia creşterii nivelului de trai al românilor.

- La ultimul consiliu european, care stabileşte ţintele principale ale agendei UE 2020, cea care este continuatoarea agendei Lisabona, au fost enunţate cele cinci obiective majore:

1. Rata părăsirii timpurii a şcolii la nivelul UE să se reduca cu 10%

2. Populaţia având vârste între 30 şi 34 de ani in proporţie de 40% să devină absolventă a unui sistem de învăţământ superior @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum 30 minute
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 34 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din Vâlcea. Zona a fost cercetată de urgență

Ziare.com acum 33 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită joi, 2 mai, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti. Descoperirea a fost făcută joi, într-o curte

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 36 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron, mesaj către Putin: Trimiterea de trupe occidentale la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova „străpunge linia frontului“

Adevarul acum 20 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi pentru The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP, citată de Agerpres.

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°