Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbarea permisului te costă cel puţin 168 de lei! Iată ce ai de făcut dacă ţi-a expirat carnetul de conducere

Publicat in Libertatea, marți 12 noiembrie 2013 ·

După cum se ştie, în urma modificării Codului Rutier, începând de anul acesta, dacă ţi-a expirat permisul de conducere, mai întâi trebuie să faci un control medical. Află care este procedura pentru a obţine un nou permis.

E bine să ştii că investigaţiile pentru obţinerea unui nou permis auto se vor face doar în centrele medicale, policlinicile sau spitalele care au contract cu sistemul de asigurări. Lista lor se găseşte pe internet. Preţul pentru obţinerea fişei medicale variază între 100- 250 de lei, în funcţie de unitatea autorizată.

Iată actele: Fişa deţinătorului permisului - se poate descărca de pe internet. Actul de identitate (original şi copie); Dovada plăţii contravalorii permisului (68 de lei, se plăteşte doar la CEC); Permisul a cărui preschimbare o soliciţi - original + copie (dacă solicitarea preschimbării o faci după expirarea valabilităţii permisului). Fişa medicală (eliberată de o unitate autorizată) din care să rezulte că eşti apt pentru a conduce. Adeverinţa medicală e necesară doar în cazul în care valabilitatea permisului expiră, nu şi dacă acesta e pierdut, furat, deteriorat sau dacă titularul îşi schimbă numele. Actele se pot trimite şi pe e-mail

Pentru permisele de conducere emise după 1 ianuarie 2009, cererea pentru eliberarea unui duplicat poate fi adresată şi prin corespondenţă, pe adresa serviciului public comunitar care a emis permisul de conducere anterior, sau prin email. În acest ultim caz, toate documentele ce însoţesc cererea trebuie scanate în format electronic.

După depunerea cererii în Sistemul informatic naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi vehiculelor înmatriculate, permisul de conducere anterior nu mai e valabil. Până la eliberarea noului permis de conducere sau a duplicatului, titularului i se eliberează un document cu valabilitatea de 15 zile, care atestă depunerea actelor, cu excepţia situaţie

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum 57 minute
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

AstraZeneca anunţă că retrage vaccinul COVID-19 în toată lumea. Anunţul vine la câteva luni după ce a recunoscut un efect secundar rar. Totuşi compania spune că retragerea este motivată de cererea scăzută

Mediafax acum o ora
Vaccinul nu mai poate fi utilizat în Uniunea Europeană după ce compania şi-a retras în mod voluntar „autorizaţia de introducere pe piaţă”. Cererea de retragere a vaccinului a fost făcută pe 5 martie şi a intrat în vigoare ieri. Cereri similare vor

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum 30 minute
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum o ora
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Elevii, din nou la cursuri după vacanța de Paști. Când va începe vacanța de vară?

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii s-au întors miercuri la cursuri după vacanţa de Paşte. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cur

Război în Ucraina, ziua 804. Atac aerian asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații din infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citați de Reuters. „Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”,

Nota primită de Kylian Mbappe după ce a ratat calificarea cu PSG în finala Champions League

HotNews acum o ora
​PSG era mare favorită să ajungă în finala Champions League, dar a fost învinsă cu 2-0 la general de Borussia Dortmund, iar cel mai mare vis al campioanei Franței va rămâne neîmplinit și după acest sezon. După înfrângerea suferită pe Parc des Prince

Specialiştii Spitalului CF Timişoara: Statisticile evidenţiază o realitate îngrijorătoare: conştientizarea scăzută a cancerului ovarian / 9 din 10 femei au experimentat simptome fără să le recunoască / Peste 140.000 de decese la nivel mondial anual

News.ro acum o ora
Specialiştii Spitalului CF Timişoara atrans atenţia, miercuri, de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului Ovarian, că statisticile evidenţiază o realitate îngrijorătoare - conştientizarea scăzută a cancerului ovarian. Potrivit medicilor, 9 din 1

Poliţiştii locali protestează miercuri în faţa Guvernului. Cerinţele acestora

Mediafax acum 52 minute
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală anunţă pentru miercuri un protest în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorien respectarea no

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 10 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°