Ca de obicei, sîmbătă după-amiaza, aduc mai mult decît cuvenitul obol societăţii de consum.

Merg la Complexul de la Băneasa pentru cumpărăturile care răspund deopotrivă nevoii de aprovizionare cu de-ale gurii, dictate de condiţia de urmaş al omului din caverne, şi nevoii de shopping, dictate de condiţia de român postdecembrist.

De fiecare dată cînd poposesc la un astfel de Templu al lumii de azi remarc atmosfera de sărbătoare împărtăşită de cei care se duc la Băneasa aşa cum, pe vremuri, boierii români se duceau la Paris.

Cu mic, cu mare, cu bunicuţa care şi-a scos în lume, ca o prefaţă la sicriu, hainele de gală, şi cu ăla micu’, jeluindu-se să fie urcat în cărucior, cetăţeanul bucureştean merge la Băneasa fără a ţine cont că un ştab al Puterii USL-iste, nefericitul Mircea Diaconu, i-a ameninţat pe Occidentali, în numele şefului său, Crin Antonescu, cu azvîrlirea magazinelor lor peste graniţă, locul supermarketurilor urmînd să fie luate de Alimentare, Aprozare şi alte instituţii din filmele în care el a interpretat secretari de partid simpatici, cu lipici la tovarăşele gagici.

În Sectorul Cărţi, la care mă opresc de fiecare dată în speranţa deşartă că n-o să-mi mai văd cartea pe rafturi (dacă nu mai e înseamnă că s-a vîndut!), mă abordează un bătrînel falnic.

După privire, pare de Dreapta.

După şapca de poştaş, primită cadou de la un candidat, pare de Stînga.

M-am înşelat.

Nu e nici de Dreapta, nici de Stînga.

E un român get-beget şi, în această ipostază – de românaş de-al nostru - poartă cu el, ca pe un prea plin sufletesc, oriunde se duce, o opinie tare, neînduplecată, pe care ţine s-o spună în faţă („fără supărare“) celor care apar la televizor, chiar dacă unii dintre aceştia apar doar pentru a mugi sau a behăi.

Din cele spuse de el, după cuvenitele faraf