Primul traseu de cicloturism din Bucureşti a fost lansat sâmbata trecută şi s-a bucurat de un real succes. Peste 400 de biciclişti au parcurs entuziaşti traseul de 25 de kilometri, care a început de la Căminul Cultural din Ciocăneşti. Centura cicloturistică Bucureşti este prima etapă a proiectului care prevede implementarea acestei idei în cât mai multe comunităţi rurale.
Prima centură cicloturistică din Bucureşti a fost inaugurată sâmbăta trecută şi a fost realizată cu ajutorul voluntarilor, cei mai mulţi dintre ei fiind tineri care alcătuiesc „Clubul Tinerilor din Ciocăneşti“.
Iniţiativa a venit din partea „Asociaţiei pentru Educaţie, Antreprenoriat şi Leadership“ (A.p.E.A.L), care a organizat şi a monitorizat întregul proces de amenajare a centurii. Traseul parcurge toate cele cinci localităţi care alcătuiesc Comuna Ciocăneşti, un peisaj foarte variat pentru o zonă de câmpie.
Primul circuit de buclă din România începe de la „Căminul Cultural din Ciocăneşti“, unde a fost amenajată şi o parcare auto pentru cei sosiţi cu maşina, trece prin microdelta Balta Neamţului, ocoleşte Lacul Zmeului şi continuă de-a lungul Codrilor Vlăsiei. Comunitatea Ciocăneşti, Dâmboviţa, este comunitatea-pilot a proiectului finanţat prin programul regional PACT pentru Comunitate.
Patru ore de traseu
Traseul poate fi parcurs în aproximativ patru ore, la o viteză medie de pedalat şi vreo două pauze pe parcurs. În timpul pauzelor, bicicliştii pot opri la localnicii din comuna Ciocăneşti, care se gândesc deja cum să primească turiştii biciclişti, cu vin la crama din comuna Creţu, legume proaspete şi posibilitatea organizării unui picnic la iarbă verde.
Iniţiatorii proiectului se aşteaptă ca demersul lor să genereze efecte benefice pentru localnici, prin stimularea economiei locale, iar comuna Ciocăneşti să devină o comunit