Conducerea Teatrului pentru copii si tineret Luceafarul a anuntat pentru perioada urmatoare punerea in scena a mai multor spectacole pentru cei mici, regizate in varianta moderna. Astfel, una dintre aceste piese de teatru este "Romeo si Julieta", de William Shakespeare, despre care Mircea Radu Iacoban, directorul teatrului, a precizat ca va fi pusa in scena intr-un cu totul alt context. "In perioada urmatoare vom repeta spectacolul Romeo si Julieta, insa intr-o varianta moderna. Astfel, un amanunt inedit al acestui spectacol este acela ca actiunea se va petrece intr-un cartier de blocuri, cu personaje contemporane. Speram ca aceasta modificare, de fapt adaptare a piesei, sa fie binevenita in randurile micilor spectatori", a declarat Mircea Radu Iacoban. De asemenea, acesta a mai precizat ca povestea "Capra cu trei iezi", de Ion Creanga, va fi pusa in scena intr-o alta forma decat cea conventionala. "Capra cu trei iezi", spectacol cu papusi, a fost modificata in contextul in care papusile care intruchipeaza personajele vor fi confectionate numai din sfoara. Nu stim cum ne vom descurca, deoarece papusarii nu au mai manuit astfel de papusi, este ceva nou atat pentru ei, cat si pentru public", a mai adaugat Mircea Radu Iacoban. In ceea ce priveste "Capra cu trei iezi", spectacolul face parte din integrala Ion Creanga, in cadrul careia au fost puse in scena cel putin 26 de povesti semnate de acest scriitor. "In integrala Ion Creanga, au fost jucate 25 de spectacole, care dau viata personajelor din povestile lui Creanga. Scriitorul nu este un dramaturg, insa povestile si protagonistii acestora se joaca singure. Capra cu trei iezi este al 26-lea spectacol care face parte din integrala", a declarat directorul Teatrului Luceafarul.
Diana LITе
Conducerea Teatrului pentru copii si tineret Luceafarul a anuntat pentru perioada urmatoare punerea in scena a mai m