Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coplata îi bagă în ceaţă pe manageri

Publicat in Salajeanul, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Problema coplăţii rămâne, şi după intrarea sa în vigoare, un subiect neclar şi controversat. Sunt opinii diferite legate de momentul în care ar trebui aplicată această nouă taxă, dar şi despre obligativitatea ei începând cu 1 aprilie.

Spre exemplu, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, cea mai mare unitate spitalicească cu paturi din Sălaj, Consiliul de Administraţie a stabilit, în cursul după-amiezii de luni, valoarea coplăţii la 5 lei. Nu este foarte clar însă de când se va plăti. ,,Unii spun că ar fi trebuit plătită încă de ieri, de către bolnavii externaţi. Noi am decis că primii care vor plăti această taxă, la externare, vor fi bolnavii care s-au internat în 1 aprilie", ne-a declarat Laurenţiu Barna, managerul spitalului. Referitor la nivelul acestei taxe, stabilit la suma minimă - 5 lei, Barna spune că a fost adoptată această variantă pentru că ,,s-a luat în considerare starea economică a populaţiei judeţului". Oricum, după cum ne-a declarat anterior managerul, foarte puţini pacienţi vor ajunge să plătească efectiv această taxă, întrucât legislaţia prevede mai multe scutiri de la plata ei. Barna explica atunci că din aproximativ 24.000 de internări pe an, 58 la sută, adică aproximativ 14.000, sunt internări prin Unitatea de Primire a Urgenţelor, caz în care legea prevede că nu se percepe coplata. Mai rămân, aşadar, vreo 10.000 de internări, dar şi aici mai intervin scutiri – în cazul a aproximativ 4.000 de internări, care sunt cazuri de bolnavi cronic cuprinşi în programele naţionale, pensionari cu venituri mici, elevi sau studenţi – adică acele categorii exceptate de la plată. Mai rămân, în cel mai bun caz, 6.000 de internări, pentru care, la o taxă de 5 lei, se vor încasa 30.000 de lei pe an. Adică 2.500 de lei pe lună.

Suma rezultată din încasarea coplăţii va fi şi mai mică la Spitalul orăşenesc Jibou, chiar dacă aici Consiliul de Administr

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vasile Bănescu, despre câștigătorul Eurovision 2024: „Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa muzicii”

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a criticat în termeni duri victoria artistului elvețian Nemo la Eurovision 2024, afirmând că este o insultă pentru muzică, care „zdrobește firescul” și „extermină buna-cuviință și bunul simț”. Vasile Bane

Israelul a trimis tancuri în nordul Fâşiei Gaza, după o noapte cu bombardamente intense

Mediafax acum 50 minute
Israelul a trimis tancuri, duminică, în nordul Fâşiei Gaza, după o noapte de bombardamente intense. S-au înregistrat zeci de morţi şi răniţi.

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 5 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum 16 minute
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 3 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

Alături de Polonia și Slovacia, România livrează Ucrainei curent electric

Ziua Constanta acum o ora
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furnizează astăzi energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi ieri, relatează presa ucraineană. Ieri, necesarul consumatorilor ucraineni a fost acoperit din producţia p

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 3 ore
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Maşină de poliţie, cu semnalele luminoase în funcţiune, implicată într-un accident în Constanţa

Mediafax acum 3 ore
„La data de 11 mai a.c., în jurul orei 23.45, poliţiştii din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la intersecţia străzilor Soveja cu Baba Novac, a avut loc un accident rutier (tamponare), între o autospecial

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°