Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care sunt cele mai îndatorate ţări din UE. VEZI cifrele oficiale

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 26 aprilie 2011 ·

Grecia, Italia şi Belgia sunt ţările care au încheiat anul 2010 cu cele mai mari datorii ale guvernelor, potrivit datelor publicate astăzi de Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene. Datele ţin cont de dimensiunea ţărilor şi a bugetelor, datoria guvernentală fiind raportată la produsul intern brut (PIB).

Grecia, aflată în continuare într-o mare dificultate care a zdruncinat întreaga zonă euro, figurează cu o datorie publică de 142,8% din PIB, conform cifrelor valabile la sfârşitul anului trecut, publicate de Eurostat.

Pe locul doi în clasamentul celor mai îndatorate ţări membre UE se află Italia. Guvernul italian, condus de Silvio Berlusconi, are datorii în valoare de 119% din PIB.

Italia este urmată de Belgia, care s-a îndatorat până la un nivel de 96,8% din PIB, urmată îndeaproape de Irlanda, unde datoria a atins 96,2% din PIB.

Portugalia, alt stat cu probleme din zona euro, are o datorie guvernamentală de 935 din PIB.

Polii de putere ai UE au şi ei datorii destul de ridicate: 83,2% din PIB Germania şi 81,7% din PIB în cazul Franţei.

România, printre cele mai "curate" ţări

La polul opus, Estonia este ţara membră a UE care are cea mai mică datorie guvernamentală, de numai 6,6% din PIB. Vecinii noştri bulgari sunt pe al doilea loc, la o distanţă destul de mare de Estonia, cu datorii echivalente cu 16,2% din PIB.

Guvernul din Luxembourg a trecut în bilanţ datorii de 18,4% din PIB, fiind urmat de România cu o datorie de 30,8% din PIB. Astfel, ţara noastră se află printre primele cinci cele mai puţin îndatorate state din Uniunea Europeană.

Pe locul al cincilea se plaseaza Slovenia, cu o datorie guvernamentală de 38% din PIB.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°