Criza economica este subiectul la moda. Toata lumea vorbeste despre ea sau, mai bine zis, cei conectati la ritmul urban, oamenii care au credite, bani in banci, rate, servicii la firme ce depind de export, adica vreo 40 la suta din populatia Romaniei. Restul, oameni necajiti, au tot atata spaima de criza cata au ca pica pisica de pe gard, adica li se falfaie. Pentru ei economia mondiala se opreste in poarta casei. Dincolo de ea este economia de batatura, gainile, porcul, vaca, niste papusoi, ceva fin si ce se mai gaseste prin curte. Abia acum se vede cat de bun este traiul in stil traditionalist, fara investitii, fara imprumuturi si credite, fara proiecte SAPARD, fara nenorocitele de banci. Poate ca ar trebui sa incepem sa exportam si noi know-how-ul nostru stramosesc, sa organizam traininguri cu experti occidentali care nici nu mai stiu cate picioare are gaina si sa le spunem tuturor ca exista o solutie romaneasca la criza mondiala.
Criza asta, asa cum sunt toate crizele, inclusiv cele de nervi, este rezultatul unor abuzuri, al depasirii unor limite, al sariturii peste calul moderatiei si bunului-simt. Totul este legat de lacomie, de infinita dorinta draceasca de a avea mai mult, de a aduna mai mult. Iar lacomia in stare oficiala, legala, este reprezentata de banca. Aceasta institutie, care sta in centrul progresului economiei capitaliste, a bagat mana cam tare prin buzunarele americanilor si nu numai, s-a trezit ca nu mai e nimic pe acolo, iar acuma striga dupa salvare. Se aduna sefi de tari, fac sedinte, se dau comunicate. Toti vor stabilitate. Schimbare si stabilitate.
In privinta stabilitatii, exemplul cel mai bun ni-l ofera satul nostru traditional, prafuit, cu strazi desfundate flancate de santuri napadite de buruieni, sat asezat, de obicei, pe valea unui parau mic, mic care abia taraie si care, din cand in cand, se transforma in flu
